Ziua care precede sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza) este zi de post aspru sau chiar post negru pentru credincioşii ortodocşi, care se pregătesc pentru a întâmpina marele praznic creştinesc.
Canoanele Bisericii menţionează că în Ajunul Bobotezei se ajunează total iar a doua zi se ia agheasma pe nemâncate.Pentru cei care nu pot ţine post total, alimentele obişnuite de post în această zi sunt grâul fiert, îndulcit cu miere şi amestecat cu miez de nucă, plăcintele umplute cu varză sau cu ceapă şi prunele fierte.
Postul este ţinut în vederea pregătirii credincioşilor înaintea gustării Agheasmei Mari – pregătite în ziua de Bobotează – când sunt sfinţite şi reînnoite apele.Potrivit site-ului basilica.ro, postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.
Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită la 29 august.Tot în ziua Ajunului Bobotezei se va săvârşi, pentru a doua oară de la începutul anului, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia Sărbătorii Botezului Domnului, după care în lăcaşurile de cult urmând a se oficia slujba Aghesmei mari.
Slujba Agheasmei Mari se săvârşeşte atât în Ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii binecuvântează casele credincioşilor, cât şi în ziua Botezului Domnului, pentru credincioşii care vor duce agheasma în case şi gospodării.Conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii atunci în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar în ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.
Când Ajunul Bobotezei cade sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar a Sfântului Vasile cel Mare se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia.În tradiţia populară se crede că persoanele care ţin în această zi post negru vor fi sănătoşi şi lipsiţi de necazuri în noul an şi că fetele nemăritate se vor căsători