marți, decembrie 3, 2024
No menu items!
Acasă112Așa să ne ajute și să vă ajute Dumnezeu!

Așa să ne ajute și să vă ajute Dumnezeu!

Manifestarea artistică a tinerilor dedicată Zilei de 9 Mai sancționată de însuși Primarul Vasile Moldovan devenit și agent constatator cu AMENDĂ în cuantum de 10.000 lei.Azi mi-a fost înmânat procesul-verbal de contravenție, prin care Primarul tuturor sighetenilor, Vasile Moldovan, apreciază în calitate de agent constatator că am săvârșit o contravenției, marcând ziua Europei împreună cu un grup de tineri din oraș, implicați în multe activități de voluntariat printr-un flashmob pe Aleea Pietonală din Sighet, fără aprobarea domniei sale deținătorul puterii absolute în oraș.

Considerând ca cea mai mare problemă a Sighetului în prezent este sancționarea subsemnatei cu o amendă în cuantum de 10.000 lei, a încercat cred să își manifeste pe această cale respectul fața de Ziua Europei cănd în toate cele 27 state membre ale Uniunii se organizează o serie de activității dedicate păcii și unității în Europa .Supărat și frustrat probabil pe interpretarea de excepție la vioară a Odei Bucuriei și implicarea tinerilor cu stegulețe în mână pe linia melodică a cunoscutului Toto Cutugno-Insieme, în loc să ni se alăture și să-i încurajeze pe tineri într-o manifestare artistică cum ar fi fost normal, a apreciat că un asemenea tratament merită tinerii din Sighet: Sancționare. Așa înțelege domnia- sa să sprijine manifestările cultural- artistice ale tinerilor și sa acorde respect unei zile de importanță națională și Europeană.

Domnule primar, conform dispozițiilor legale” Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural- artistice,sportive, religioase..etc”( art 3 legea 60/ 1991)Nu o spun eu, o spune legiuitorul, sau dumneavoastră sunteți mai presus de lege?? Gestul dumneavoastră este de râsul- plânsului, și de un penibil nedem de un edil al unui oraș.

Totuși acest gest spune multe ….însă nu veți reuși indiferent de modul abuziv prin care vă exercitați funcția, să ne opriți să ne manifestăm liber, civilizat și elegant, știți de ce ? Pentru că primul rând avem respect, educație, onoare, bun-simț , cei 7 ani de acasă, și respectăm legea.

Așa să ne ajute și să vă ajute Dumnezeu!

P.s Bucuria de pe chipul tinerilor nu o poate amenda nimeni, parte dintre ei tocmai s-au întors dintr-o vizită la Parlamentul European, drept recompensă pentru întreaga lor activitate./a declarat Daniela Onița-Ivașcu, viceprimarul municipiului Sighetu Marmaţiei

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente