duminică, octombrie 6, 2024
No menu items!
AcasăImportantAsociația „Vasile Țineghe”: Colindele răsună la Bisericuța de Lemn, „in memoriam”, pentru...

Asociația „Vasile Țineghe”: Colindele răsună la Bisericuța de Lemn, „in memoriam”, pentru epitropul lăcașului de cult, în săptămâna de Crăciun

Asociația „Vasile Țineghe” (în curs de constituire în formă juridică), în colaborare cu Asociația „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, organizează concerte de colinde, în săptămâna premergătoare Nașterii Domnului.

Acestea au loc în memoria epitropului Vasile Țineghe, slujitor al Bisericuței de Lemn din centrul municipiului Baia Mare (Parohia „Sfântul Iosif Mărtirisitorul”, Bulevardul Republicii, nr. 8), cu implicare și devotament, timp de 20 de ani.

Seria de concerte intitulată „Ce-ați văzut, păstori”, aflată la prima ediție, este destinată iubitorilor de colinde tradiționale din parohie, dar și tuturor celor care doresc să primească bucuria Nașterii Domnului, în interpretarea unor tinere talente, de viitor, care ne vor încânta, preț de câteva minute, după slujba religioasă de seară, cu vocile lor minunate.

Programul recitalurilor de colinde

Miercuri, 20 decembrie, ora 17,50 – Diana Topan

Joi, 21 decembrie, ora 17,50 – Teodora Luca

Vineri, 22 decembrie, ora 18,40 – Raisa Vlășan

*Toate aceste miniconcerte de colinde vor avea loc imediat după Sfânta Vecernie și Sfântul Maslu, așadar ora este aproximativă.

„Concertele susținute de aceste tinere talentate constituie una din primele acțiuni întreprinse în memoria tatălui meu, un om care a ajutat mii de oameni, prin faptele sale. Am convingerea că misiunea lui de sprijinire și îmbucurare a semenilor va continua prin intermediul activităților pe care le vom întreprinde în viitor”, arată Cătă Țineghe, fiul lui Vasile Țineghe.

Vasile Țineghe s-a născut în 9 octombrie 1959, în satul Lucăceni, din județul Satu Mare, alcătuit în mare parte din maramureșeni, urmași ai lui Vasile Lucaciu.

A activat timp de 20 de ani ca slujitor al Parohiei Ortodoxe „Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare. A inițiat zeci de oameni în tainele meseriei, în cadrul programelor filantropice. Dar, cel mai important, a ajutat, în misiunea sa bisericească, mii de oameni din calitatea sa de epitrop al lăcașului de cult. În calitate de meșter popular, a realizat diverse lucrări, expuse în toată țara și în străinătate. Inclusiv la intrarea în Bisericuța de Lemn, dar și în interiorul lăcașului de cult, se află lucrările sale de mozaic, cu temă bisericească, realizate cu multă migală, în urma unei pregătiri autodidacte, dar apreciate, din punct de vedere al execuției, de fețe bisericești și alți specialiști din toată lumea. Vă așteptăm cu drag să primim împreună bucuria sărbătorii Nașterii Domnului!

Asociația „Vasile Țineghe”

Contact: 0747.419.545

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente