luni, iulie 13, 2026
No menu items!
AcasăȘtirea zileiAu început lucrările la viitorul spațiu verde de la Lacul Hoșteze, în...

Au început lucrările la viitorul spațiu verde de la Lacul Hoșteze, în Tăuții Măgherăuș

 

Primele intervenții pe teren marchează debutul proiectului de amenajare a unui spațiu verde în zona Lacului Hoșteze, una dintre inițiativele de regenerare urbană asumate la nivel local. În această etapă, echipele de lucru desfășoară operațiuni de curățare și degajare a perimetrului, pregătind terenul pentru lucrările propriu-zise.

Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027 și vizează transformarea zonei într-un punct de atracție pentru comunitate. Planurile includ amenajarea de alei pietonale, zone de relaxare și spații dedicate petrecerii timpului liber, într-un cadru natural revitalizat.

Autoritățile locale mizează pe impactul proiectului atât în ceea ce privește calitatea vieții, cât și atractivitatea orașului. Dacă execuția va ține ritmul promisiunilor – un detaliu care, în mod tradițional, face diferența între randare și realitate – Lacul Hoșteze ar putea deveni unul dintre principalele repere de agrement din zonă.

Pentru moment, utilajele au intrat pe teren, iar prima etapă este în plină desfășurare. Restul depinde, ca de obicei, de calendar, finanțare și… răbdarea locuitorilor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente