Baia Mare face un pas important pe scena cooperării internaționale, alăturându-se orașului Nyíregyháza în candidatura acestuia pentru titlul de Capitală a Tineretului din Ungaria. Regula competiției prevede ca fiecare oraș maghiar înscris să participe alături de un partener din afara granițelor, din comunități unde trăiesc maghiari.
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dancuș, a participat joi la Nyíregyháza, unde a semnat candidatura comună alături de primarul gazdă, Ferenc Kovács.
„A fost o onoare pentru noi să primim invitația prietenilor din Nyíregyháza, care au ales Baia Mare ca oraș partener în această competiție. Am acceptat cu bucurie și cu responsabilitatea experienței noastre de câștigători ai titlului Capitala Tineretului din România, în 2018. Nu vorbim despre o susținere de formă. Colaborarea noastră presupune proiecte și activități în oglindă, dezvoltate pe aceeași tematică și implementate simultan în Baia Mare și în Nyíregyháza. Vorbim despre programe dedicate tinerilor, schimburi de experiență și evenimente culturale și educaționale cu impact real în ambele comunități.”
Edilul băimărean a precizat că întâlnirea cu omologul său maghiar a fost una „extrem de aplicată”, fiind stabilite direcțiile comune pentru mai multe proiecte transfrontaliere, dezvoltate împreună cu parteneri din Slovacia și Ucraina, în domenii precum turism, sănătate, cultură și tineret.
Primarul Doru Dancuș a subliniat și importanța discuțiilor privind infrastructura de agrement, în contextul în care Baia Mare se află în plin proces de construire a unui Aquapark modern.
„Nyíregyháza este una dintre cele mai căutate destinații pentru băimăreni când vorbim de centre de agrement. Am discutat inclusiv despre soluții pentru ca locuitorii din Baia Mare să beneficieze de facilități de acces la complexele lor până la finalizarea investiției noastre.”
Pe durata întregii competiții pentru titlul de Capitală a Tineretului din Ungaria, Baia Mare și Nyíregyháza vor implementa proiecte comune, simultane, cu accent pe participarea activă a tinerilor, dezvoltare educațională și cooperare culturală.
„Suntem pregătiți pentru această provocare și suntem pregătiți să construim, împreună, pentru comunitățile noastre”, a conchis primarul Doru Dancuș.
