Într-o țară în care taxa locală are, de obicei, reflexul natural de a crește precum facturile la curent iarna, Baia Mare vine cu o veste aproape indecentă pentru standardele administrației românești: taxa de salubrizare scade. De la 20 la 16 lei.
Atenție: nu pentru că „așa dă bine în campanie”, nu pentru că „o cere partidul”, ci pentru că… așa au ieșit calculele. O abordare periculos de logică, care ar putea provoca disconfort în rândul celor obișnuiți cu administrarea pe bază de inspirație divină.
Primarul clarifică din start un lucru care, în alte locuri, ar fi fost pus direct în ramă: băimărenii nu vor fi sponsorii gunoaielor altora. Nici ai localităților vecine, nici ai agenților economici care se comportă, de ani buni, ca și cum platformele de deșeuri sunt niște cadouri de Crăciun din partea municipalității.„Spirit civic? Ce-i aia?” — par să întrebe, retoric, unii antreprenori care descoperă cu surprindere că deșeurile chiar trebuie plătite.
Municipalitatea promite acum „măsuri drastice”. Un fel de mod „hardcore” administrativ, pentru cine nu a înțeles până acum că platforma de gunoi nu e un fel de container privat all-inclusive.
În paralel, orașul continuă investițiile în infrastructură deșeuristică ultramodernă: insule ecologice cu cartelă, platforme îngropate, camere de supraveghere. Practic, totul, mai puțin un semafor care să-ți spună când ai aruncat plastic la resturi.E un efort vizibil de a readuce ordinea într-un domeniu care, de ani de zile, se bazează pe filosofia populară „lasă că merge și-așa”.
Desigur, cei patru lei scăzuți nu reprezintă revoluția fiscală a secolului. Dar sunt un pas înainte. Un rareori văzut „pas înainte” într-un peisaj public în care, de regulă, orice pas e fie în lateral, fie într-o groapă bugetară.Și poate, odată finalizat eternul proiect de la Fărcașa — da, acel proiect despre care știe toată lumea, dar pe care l-a văzut puțină lume — taxa va mai coborî nițel. Poate chiar până la nivelul în care devine, atenție, normală.
Cât despre teoria conspirației cu impozitele „astronomice” din Baia Mare, administrația locală dă un răspuns sec: nu sunt nici cele mai mari, nici cele mai mici, doar normale. Dar cum normalitatea nu face audiență, e inevitabil ca unii să o considere o crimă politică.
Primarul promite că nu va crește taxele — ba chiar că încearcă să le scadă — atât cât legea îi permite. Într-o țară în care majorările sunt explicate anual cu „așa cere Ministerul”, „așa prevede Codul Fiscal” sau clasicul „nu avem ce face”, această promisiune sună la fel de ciudat ca un politician care își ține cuvântul.
În final, Baia Mare face un lucru simplu și sănătos: potrivește prețurile cu realitatea. Nu e magie. Nu e campanie. E, pur și simplu, ce ar trebui să facă orice administrație normală.
Asta, desigur, până când cineva începe din nou să arunce gunoiul acolo unde nu trebuie. Atunci, realitatea revine instantaneu la locul ei.
