Borșa își consolidează statutul de destinație turistică pentru toate anotimpurile, iar unul dintre proiectele care vor completa oferta zonei prinde tot mai clar contur la cota 1700. Aici continuă lucrările la viitorul obiectiv „Terase belvedere, refugiu montan și refugiu Salvamont”, investiție realizată cu finanțare europeană și menită să ofere turiștilor o nouă experiență în inima Munților Rodnei.
Iarna, Borșa înseamnă zăpadă, pârtii și sporturi de iarnă. Primăvara, natura renaște, iar traseele montane devin tot mai atractive pentru iubitorii de drumeții. Vara aduce aventură și aer curat, în timp ce toamna transformă peisajele într-un spectacol impresionant de culori.
Noul punct de belvedere va valorifica tocmai această diversitate naturală, oferind o panoramă spectaculoasă asupra întregii zone. În zilele senine, privirea se va putea întinde de la Pasul Prislop până la Moisei și de la vârful Toroioaga spre creasta Munților Rodnei. De aici vor putea fi admirate localitățile Vișeu de Sus și Sighetu Marmației, într-un peisaj care își schimbă permanent nuanțele și farmecul odată cu trecerea anotimpurilor.
„La cota 1700, lucrările la viitorul obiectiv «Terase belvedere, refugiu montan și refugiu Salvamont» continuă. Finanțat prin fonduri europene, proiectul va transforma creasta într-un nou punct de atracție turistică, de unde priveliștea se deschide spectaculos asupra întregului ținut. Borșa este o destinație pentru toate anotimpurile, iar noul punct de belvedere va fi încă un loc de unde frumusețea Maramureșului poate fi admirată în orice perioadă a anului”, a declarat primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș.
Prin astfel de investiții, Borșa își completează infrastructura turistică și își pune în valoare unul dintre cele mai importante atuuri: peisajul montan spectaculos. Viitorul punct de belvedere de la cota 1700 promite să devină un reper pentru turiști și un loc emblematic de unde Maramureșul poate fi descoperit în toată splendoarea sa.
