miercuri, decembrie 4, 2024
No menu items!
AcasăCulturăBORȘA: Festivalul „Nopți de Sânziene” ediția 40

BORȘA: Festivalul „Nopți de Sânziene” ediția 40

In zilele de 23, 24 și 25 iunie 2023, va fi sărbătoare în Borșa! Primăria Orașului, Consiliul Local, Serviciul Cultură, prin Centrul Cultural, organizează Festivalul „Nopți de Sânziene”, ajuns acum la ediția 40.Vineri, 23 iunie, de la ora 18.00, va avea loc „Soarele din poartă”, expoziție de pictură și artă digitală, semnată de Vasi Ciolpan. De la ora 21.30, se vor aprinde celebrele deja făclii de Sânziene. Sâmbătă, 24 iunie, între 13.00 și 14.00 va avea loc parada portului popular național tradițional.Sâmbătă, la ora 14.00, vor debuta concertele. Până la ora 20.00, va fi un regal folcloric, cu invitați unul și unul. La ora 20.00 va urca pe scenă Grupul Iza, iar de la ora 21.00, Aurel Tămaș. Duminică, 25 iunie, de la ora 17.00, vor concerta Ansamblul Colibri & Dreamers și Ionuț Hanțig. La ora 20.00 vor urca pe scenă Ilinca Băcilă & Gadjo Dilo, iar ulterior va cânta Mira.Pe Ilinca Băcilă o știți de la Eurovision, unde a reprezentat România, cu Yodel It, în 2017, și a obținut locul 7, dar și de la participările sale la diverse competiții TV. Maria Mirabela Cișmaru, cunoscută publicului larg ca MIRA, a devenit cunoscută în lumea muzicală de la noi în urmă cu câțiva ani după ce a concurat la Vocea României, show în care a ajuns în echipa lui Marius Moga. Mira este acum o vedetă la înălțime, care scoate hit după hit și apare în playlist-urile tuturor posturilor de radio din România. Ediția de anul acesta se promite a fi una cu totul și cu totul specială. Vă așteptăm în număr cât mai mare să ne bucurăm de muzică și să celebrăm împreună o vară de neuitat, arată organizatorii.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente