C.S.Minaur Baia Mare va juca cu trofeul pe masă
Neînvinsă în ultimele patru confruntări directe toate în campionat, C.S.Minaur Baia Mare și C.S.M.București aveau să își dispute întâietatea în cea de-a doua semifinală a Final Four-ul Cupei României la handbal masculin găzduit la Baia Mare în zilele de 13 și 14 mai 2023. Așa cum era de așteptat meciul avea să fie unul extrem de echilibrat cu o posesie mai bună a balonului de partea formației băimărene, care pe de o parte pe faza defensivă a reușit să dea dovadă de agresivitate, însă pe faza de atac (atât cel pozițional cât și pe contraatac a avut momente de slăbiciune ratând din poziții de unu la unu cu portarul sau chiar din lovituri de la 7 metri). Însă și așa elevii lui Alexandru Sabou nu au permis formației bucureștene să conducă pe tabela de marcaj, elevii lui Eliodor Voica fiind mai tot timpul obligați să alerge după egalare, în ciuda evidentului aport al celor trei foști minauriști, Tudor Botea, Alexandru Csepreghi sau Octavian Bizău, respectiv a paradelor din poartă a lui Vitalii Shymanskyi (omul care și-a ținut în viață echipa). La finalul celor 60 de minute de joc, susținuți frenetic de o întreagă sală, C.S.Minaur Baia Mare reușește să se impună la limită 22-21 (12-11), izbutind să acceadă în finala mare a Cupei României. Cel mai eficient jucător al Minaurului a fost extrema stângă Milan Kotrc (autor a șase goluri) în timp ce Roman Dodică de la oaspeți a punctat de 5 ori.
În prima semifinală a Final Four-ul Cupei României, într-un meci dramatic, C.S.M.Constanța s-a impus după două reprize de prelungiri în fața formației C.S.U.Suceava (salvată pe ultima sută de metri de la retrogradare), cu scorul de 42-39 (17-15, 27-27, 34-34).
Duminică 14 mai 2023 începând cu ora 15.00 în finala mică pentru locurile 3-4, C.S.M.București va juca contra celor de la C.S.U.Suceava, în timp ce de la ora 17.30 cu trofeul pe masă Clubul Sportiv Minaur Baia Mare va primi replica “marinarilor” de la C.S.M.Constanța
Pe lângă scontatul aport al publicului, băieții lui Alexandru Sabou au datoria morală de a obține cel de-a șaptea Cupă a României din istoria clubului, în ziua în care Clubul Sportiv Minaur Baia Mare împlinește 49 de ani de existență. Deasemenea va fi o finală între cele două campioane ale provinciei, ambele cu câte șase trofee câștigate, iar duelul dintre Alexandru Sabou și George Ionuț Buricea ambii foste extreme la același club H.C.M.Constanța în perioada 2009-2014 rămâne unul extrem de interesant în condițiile în care ajunsă la cea de-a 37-a ediție, Cupa României a revenit încă de la prima ediție Clubului Sportiv Minaur Baia Mare, iar la ultimul trofeu câștigat în 2015, Alexandru Sabou se afla pe teren.