Camera Deputaţilor- Reforma „de ochii lumii” a pensiilor speciale!
Camera Deputaţilor a adoptat, luni, proiectul de lege privind pensiile speciale, actul normativ urmând să se întoarcă la Senat pe motiv că au fost aprobate mai multe amendamente care „generează deosebiri majore de conţinut juridic” faţă de forma adoptată anterior de Senat. Deși Coaliția anunțase un impozit de 30%, în cele din urmă a fost păstrată varianta inițială, iar pensiile mai mari de 4.000 de lei net vor fi impozitate cu 15%. În noul proiect de lege, parlamentarii Puterii au adoptat mai multe amendamente care să ofere unele garanții magistraților și militarilor că nu se vor schimba prea multe în următorii cinci ani. Unul dintre amendamente prevede că toți pensionarii speciali care îndeplinesc criteriile pentru a ieși la pensie până la intrarea în vigoare a legii, să rămână în sistem și să se poată pensiona până în 2028 în aceleași condiții.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că e „foarte posibil” ca Parlamentul să fie convocat în sesiune extraordinară în luna iulie pentru a vota proiectul de lege privind reforma pensiilor speciale.