Catalin Chereches: 1300 de firme pot primi acest sprijin din partea Municipiului Baia Mare
Ajutor pentru mediul de afaceri băimărean: la inițiativa mea, aleșii locali au aprobat schema de ajutor prin care acordăm scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale neachitate la termen. 1300 de firme pot primi acest sprijin din partea Municipiului Baia Mare!
Este foarte important, din rațiuni care țin de atenția pe care o acordăm atât mediului de afaceri, dar și persoanelor fizice, proiectul adoptat la ultima ședință a Consiliului Local, care are ca și scop înființarea, statuarea, aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare neachitate în termen, datorate bugetului local de către întreprinderile de pe raza municipiului Baia Mare.
După un demers legal amplu, cu aprobări de la Consiliul Concurenței și de la alte entități, avize, respectiv puncte de vedere obligatorii pentru demararea unei astfel de scheme de ajutor de minimis, am ajuns în faza în care, în baza unor condiții pe care le statuăm, societățile care datorează majorări de întârziere la plata contribuțiilor la bugetul local vor putea să plătească, fiind exonerate de majorări, aceste datorii pe care le au.
Mă bucur că aleșii locali au înțeles că este o chestiune importantă de sprijin a mediului de afaceri, un gest pe care consider că trebuie să îl facem pentru a determina într-un fel o situație, o stare mai pozitivă vizavi de întreprinderile aflate într-o situație mai delicată din perspectivă financiară.
Toate societățile care își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Baia Mare pot beneficia de acest sprijin din partea administrației locale prin completarea unui formular care poate fi descărcat de pe site-ul municipiului Baia Mare. Tot acolo se află și toate informațiile necesare despre această inițiativă și condițiile pentru a beneficia de acest sprijin.
Numărul total estimat al întreprinderilor care urmează să beneficieze de ajutor de minimis în temeiul prezentei scheme este de 1300.
Acest sprijin financiar se acordă întreprinderilor sub formă de scutire de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare principale restante datorate bugetului local al municipiului Baia Mare, în limita sumei reprezentată de pragul de minimis, astfel:
Valoarea brută totală – înainte de orice deducere de impozite şi taxe – a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei – la data acordării facilităţii – a 200.000 Euro – calculat la cursul BNR la data acordării alocării individuale – pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.
Pentru întreprinderile din sectorul transporturilor rutier de mărfuri valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 Euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.
Schema de ajutor de minimis poate fi accesată până la data de 30.06.2023. Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 2.300.000 lei.
Facebook/Catalin Cherecheș