Fostul primar al municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheş a dat România în judecată la CEDO, reclamând faptul că nu a avut parte de un proces echitabil, în dosarul în care a fost condamnat pentru corupţie, a anunţat avocatul acestuia, Răzvan Doseanu.De ce la CEDO? Pentru că acele căi interne de atac, pe care le-am exercitat legal până în prezent, au fost respinse. Mai avem în desfăşurare o contestaţie în anulare la Curtea de Apel Cluj, cu termen în 5 aprilie, adică exact dosarul pentru care am solicitat astăzi şi s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de strămutare (…) Cu siguranţă nu a avut dreptul la un proces echitabil şi a fost condamnat, în opinia apărării, de un judecător aflat într-o stare de incompatibilitate şi, pe lângă această situaţie, mai sunt şi alte motive invocate în plângerea înregistrată la CEDO. Există o cauză Cherecheş contra României (…) Nu ne interesează daunele, ne interesează să se constate exact faptul că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil faţă de domnul Cătălin Cherecheş şi că au fost şi alte drepturi încălcate pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi ulterior a judecăţii în primă instanţă şi în apel la Cluj”, a declarat avocatul Răzvan Doseanu la un post de televiziune.Anunţul vine în contextul în care Cherecheş a introdus pe rolul Curţii de Apel Cluj o contestaţie în anulare (cale extraordinară de atac) împotriva deciziei de condamnare, însă el a solicitat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie strămutarea acestui proces.
El consideră că dosarul, în care solicită admiterea contestaţiei în anulare, nu ar trebui soluţionat de colegii judecătoarei care a făcut parte din completul care l-a condamnat definitiv la cinci ani închisoare.
„Domnul Cătălin Cherecheş a solicitat să i se aprobe strămutarea soluţionării contestaţiei în anulare de la Curtea de Apel Cluj la orice altă curte de apel, pentru că e o situaţie delicată, în care colegii doamnei magistrat, colegii de secţie, colegii de birou să se pronunţe exact cu privire la propria colegă. Credem că ar fi echitabil ca să existe o altă curte de apel, unde să nu existe niciun risc de lipsă de imparţialitate”, a explicat avocatul.Pe de altă parte, Răzvan Doseanu a dezvăluit că fostul primar beneficiază de condiţii decente la Penitenciarul Rahova, amintind încă o dată de „garanţiile” pe care autorităţile române le-ar fi dat celor din Germania, în momentul extrădării.
„Am discutat personal cu domnul Cătălin Cherecheş în cursul zilei de ieri şi, sigur, astăzi a participat şi prin videoconferinţă, dar ieri ne-am văzut şi faţă în faţă. Mi-a spus că este într-o cameră cu încă alte două persoane, sunt condiţii decente de detenţie, cel puţin până în acest moment. Se pare că, într-adevăr, Administraţia Naţională a Penitenciarelor respectă acele garanţii care au fost oferite autorităţilor germane în momentul în care s-a cerut şi s-a obţinut extrădarea”, a mai declarat avocatul.