Presa a criticat, pe bună dreptate, absența unei numiri la conducerea SRI de către factorii îndreptăți, adică președintele și parlamentul. De șase luni și mai bine, Klaus Iohannis refuză să desemneze un succesor al lui Eduard Hellwig, dar și să motiveze acest lucru. Ceea ce înseamnă din capul locului o încălcare a Constituției, prin refuzul de a se conforma cerințelor acesteia. Nu e exclus însă, să avem de a face în acest caz și cu o încălcare a legii de funcționare a SRI.
După demisia directorului SRI pe 3 iulie anul trecut, serviciul nu mai are director civil și e condus de prim-adjunctul gen. Răzvan Ionescu.
Doar că ar putea apărea mici probleme juridice.
Legea de funcționare a SRI, nr.14/1992, prevede la art.16 că SRI e condus de Consiliul Director, iar președintele Consiliului director este directorul Serviciului Român de Informații. ”În lipsa directorului, atribuțiile de președinte se îndeplinesc de primul-șef adjunct, iar în absența acestuia, de un adjunct al directorului anume desemnat” se arată în text.
Și mai spune la art.24 ”Directorul Serviciului Român de Informații are un prim-adjunct, care este și înlocuitorul legal al acestuia, precum și 3 adjuncți”.
Legea nu pomenește însă nimic de demisia directorului, ci doar de revocarea sa de către parlament, nimic de vacanța funcției ori interimat, deci, implicit, nici de durata interimatului ori eventuale limitări de puteri.
Faptul că din legea SRI lipsesc toate aceste precizări firești și obligatorii, nu lasă loc, în opinia noastră, decît interpretării că formularea ”în lipsa directorului” nu ține de vacantarea postului, ci de absențe precum concediul de odihnă sau medical, plecarea temporară din țară etc.
De altfel, după demisia lui Hellvig, presa a relatat că președintele urma să semneze decretul de numire ca interimar a prim-adjunctului Răzvan Ionescu. Doar că acest decret nu se regăsește în Monitorul Oficial și nici pe siteul administrației prezidențiale. O fi existat temerea că cineva ar putea ataca decretul în contencios administrativ.
De asemenea, între luna iunie și octombrie a anului trecut nu s-a derulat nicio ședință a CSAT.
În mod firesc, absența din lege a unor reglementări clare ale interimatului înlocuitorului de director nu poate conduce decît la obligația numirii imediate a unui succesor. Eventual, se poate modifica ulterior legea SRI, ca să se introducă necesarele precizări.
Klaus Iohannis nici nu a numit, dar nici nu a explicat refuzul.
Ceea ce conduce la un alt aspect și anume încălcarea Constituției, care prevede că președintele propune Parlamentului șefii de servicii, iar legislativul îi votează.
Prin refuzul președintelui de a face propunerea, Parlamentul este văduvit de dreptul constituțional de vota directorul SRI, ceea ce înseamnă conflict între puterile statului și reclamă medierea CCR, conform art.11 din legea de funcționare a acesteia.
De jumătate de an, niciuna dintre personalitățile sus pomenite nu par deranjate de atitudinea președintelui, care se află într-o situație clar de absență a colaborării loiale cu autoritățile statului.
Putem să ne putem legitim întrebarea, ținînd cont de datele de mai sus: refuzul lui Klaus Iohannis de a numi director la SRI în vreme de război ține, din nou, de calcule politice și personale? Și se va găsi, oare, cineva care să ridice această problemă și instituțional? (inpolitics)
Grigore Ciascai
