Comunicat de presă
Gabriel-Valer Zetea, deputat PSD
Deputatul Gabriel Zetea a participat la aniversarea a 50 de ani existență a Partidului Socialist din Portugalia
Duminică, 23 aprilie, Partidul Socialist ((Partido Socialista) din Portugalia a celebrat 50 de ani de existență. Deputatul PSD Maramures, Gabriel Zetea a participat la manifestările dedicate acestei aniversări în calitate de vicepreşedinte PSD la nivel national. „M-am bucurat să fiu alături de reprezentanți al partidelor socialiste din Europa, Asia şi Africa şi să particip la manifestarea care a adunat câteva mii de oameni veniți să celebreze acest moment important pentru Partidul Socialist din Portugalia”, a declarat deputatul maramureşean.
Pedro Sánchez Pérez-Castejón, preşedintele Internationale Socialiste şi prin ministrul Spaniel a avut un mesaj electrizant pentru public, la fel ca şi Stefan Lofven, preşedinte PES și fost prim-ministru al Suediei. Parlamentarul PSD a tinut să îi mulțumească prim-ministrului Portugaliei, Antonio Costa, secretar general al Partidului Socialist pentru primirea caldă şi l-a felicitat pentru dăruirea cu care a prezentat progresele pe care Portugalia le-a făcut în ultima jumătate de secol. Portugalia este stat membru al UE din 1986, membru al zonei euro din 1999 şi membru al spatiului Schengen din 1995.
„Am transmis mesajul PSD colegilor noştri din Portugalia, asigurându-i de întregul nostru suport şi colaborare şi în viitor. In ceea ce il privește pe prim-ministrul Spaniei, Pedro Sánchez, acesta este politicianul socialist european de la care România are cele mai mari aşteptari. Spania preia presedintia Consiliului UE în luna iulie a acestui an şi Pedro Sanchez sustine cu tărie aderarea României la spatiul Schengen. În cadrul acestei manifestări am discutat cu mai mulți politicieni europeni pe care i-am invitat în Romania şi cărora le-am cerut suportul pentru aderarea ţării noastre la spațiul Shengen, acolo unde este locul nostru şi unde merităm să fim. Printre aceștia se numără şi Conny Reuter, coordinator al Alianței Progresiste dar şi Zita Gurmai, politician maghiar, fost membru în Parlamentul Euorpean”, a precizat deputatul PSD Maramures, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD la nivel central.