COMUNICAT DE PRESĂ
IIONEL BOGDAN: AVEM FINANŢAREA ASIGURATĂ PENTRU REABILITAREA A 24 DE GOSPODĂRII TRADIȚIONALE DIN PETROVA, LĂPUŞ ŞI BOGDAN VODĂ
Preşedintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat astăzi la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, împreună cu ministrul Marcel Boloş, contractele de finanțare pentru proiectele privind restaurarea a câte 8 gospodării tradiționale din comunele Petrova, Lăpuş şi Bogdan Vodă.
Casa Bolchis din Lăpuş, alături de Casa Mihalca din Petrova, Casa Moşu Deac din Bogdan Vodă, monumente istorice, aflate în patrimoniul judeţului, sunt doar trei exemple de gospodării care vor fi propuse spre restaurare în cadrul acestor trei proiecte. Intervențiile propuse asupra obiectivelor însumează lucrările necesare aducerii imobilelor la imaginea inițială, specifică gospodăriilor tradiționale din judeţul nostru. Valoarea totală a proiectelor este de 10 milioane lei, iar finanţarea este asigurată prin Programul Național de Redresare şi Reziliență – PNRR-şi fonduri proprii ale Județului Maramureş.
Un alt proiect important pentru conservarea patrimoniului cultural maramureşean, în valoare de 5,1 milioane lei, este cel prin care vor fi reabilitate 12 gospodării vechi de peste 80 de ani din satul Breb. Pentru acest proiect, a fost semnat contractul de finanțare prin PNRR în luna octombrie 2022.
„Avem un total de 36 de gospodării vechi pe care le vom restaura prin fonduri europene, pentru că îmi doresc să conservăm patrimoniul cultural pe care l-am moştenit de la străbunii noştri, iar astfel frumusețea și unicitatea Maramureşului să dăinuie în timp”, a conchis lonel Bogdan, preşedinte Consiliul Judeţean Maramureş.
În paralel, au fost demarate şi activitățile ce țin de componenta de promovare a rutelor culturale/turistice, parte din Programul România Atractivă, care presupune digitalizarea rutelor, semnalistică și aplicații pentru telefon. La
inițiativa Consiliului Judeţean, județul Maramureş face parte din acest program atât cu Ruta Satelor cu Arhitectura Tradițională, cât şi cu Traseul Gastronomiei Traditionale Româneşti, unde avem două proiecte:,,Maramureş, plai cu bucate din mălai” – Tara Chioarului şi Tara Codrului, Maramures, plai cu bucate din mălai” – Tara Maramureşului şi Ţara Lăpuşului.
„Mulţumesc domnului ministru Marcel Boloş, doamnei secretar de stat Csilla Hegedus, domnului Călin Bota, consilier onorific al ministrului Marcel Bolos, şi întregii echipe de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru susținerea pe care o acordă proiectelor de dezvoltare a județului Maramures!
Multumesc reprezentanților administrațiilor locale Lapus, Bogdan Vodă, Petrova și Ocna Şugatag pentru colaborarea, implicarea și eforturile susținute in realizarea acestor proiecte importante pentru Maramures”, a transmis Ionel Bogdan.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureş