vineri, octombrie 4, 2024
No menu items!
AcasăImportantCOMUNICAT DE PRESĂ!

COMUNICAT DE PRESĂ!

COMUNICAT DE PRESĂ

Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat alocarea în viitorul buget european a unor resurse suplimentare și crearea de noi oportunități europene pentru România și pentru gestionarea impactului generat de războiul din Ucraina.

Europarlamentarul Victor Negrescu a solicitat, în orientările Parlamentului European privind bugetul european pentru anul viitor, adoptate, astăzi, în Comisia pentru Bugete a legislativului european, alocarea de resurse suplimentare și crearea de noi oportunități europene pentru România și pentru gestionarea impactului generat de războiul din Ucraina.

În calitate de responsabil al grupului social-democrat, eurodeputatul Victor Negrescu a propus o serie de amendamente prin care Parlamentul European solicită sporirea sprijinului acordat statelor aflate în prima linie, precum România, în contextul războiului din Ucraina, prioritizarea Strategiei UE pentru Dunăre, accesul Republicii Moldova la fondurile de pre-aderare și implicarea statelor membre cu expertiză în oferirea de asistență statului partener, dezvoltarea infrastructurii din zonele de periferie, precum cele aflate la frontiera externă a Uniunii, dar și un suport mai consistent pentru IMM-uri, agricultură, educație, mediul rural, zonele afectate de tranziția industrială, tineret sau sănătate.

”În calitate de responsabil al grupului social-democrat, am căutat să includ în orientările Parlamentului European privind bugetul pe anul viitor solicitări concrete pentru resurse și oportunități europene suplimentare pentru România și pentru a gestiona efectele războiului din Ucraina.

Am inclus referințe explicite la nevoia de a sprijini aderarea României la spațiul Schengen, inclusiv prin alocarea de fonduri europene suplimentare, necesitatea de a veni cu sume adiționale pentru agricultură și fermieri, dar și întărirea suportului oferit statelor aflate în prima linie, precum România, susținerea Strategiei UE pentru Dunăre sau dezvoltarea infrastructurii din zonele periferice ale Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, am solicitat accesul la fondurile de pre-aderare pentru Republica Moldova, precum și implicarea statelor membre cu expertiză în oferirea de asistență statului partener, în așa fel încât să creștem calitatea sprijinului oferit acestuia.

De asemenea, am venit cu propunerea ca valoarea programelor europene să fie raportată la rata inflației, pentru a putea să continuăm implementarea proiectelor, și am solicitat susținerea mai consistentă a acțiunilor europene dedicate IMM-urilor, educației, tinerilor, mediului rural, zonelor afectate de tranziția industrială sau sănătății.

Uniunea Europeană nu poate doar să asiste la provocările pe care le întâmpină cetățenii. Ne trebuie răspunsuri rapide și concrete în pregătirea unei revizuiri a bugetului pe termen lung al UE, prin care să venim cu resurse financiare suplimentare, care să ofere garanția unui răspuns consistent la nevoile pe care le întâmpină românii și europenii”, a declarat eurodeputatul social-democrat, Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European, Victor Negrescu, a obținut, de asemenea, menținerea susținerii legislativului european pentru politica de coeziune, sursa principală de fonduri alocate pentru România, dar și menționarea necesității de a suplimenta resursele disponibile la nivel european odată cu revizuirea bugetului pe termen lung al UE, la jumătatea perioadei de implementare.

Plenul legislativului european va vota acest raport în sesiunea plenară din luna aprilie. Parlamentul European este implicat direct în procesul de negociere al bugetului european, procedura legală prevăzând adoptarea de orientări generale la începutul anului, în timp ce discuția privind sumele ce vor fi alocate programelor europene urmează să aibă loc în a doua parte a anului, când legislativul european va intra în negocieri interinstituționale cu Comisia Europeană și cu Consiliul.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente