Roma, Italia – Patric Iluț, tânărul skateboarder român, a reușit o performanță extraordinară la Campionatul Mondial de Skateboarding Street, singura etapă din Europa a acestui prestigios eveniment global. Competiția, care a adunat 124 de sportivi de top din întreaga lume, este una dintre cele mai grele de accesat și doar cei mai bine clasați rideri primesc invitații (wild card-uri) pentru a participa.
Ce face realizarea lui Patric și mai remarcabilă este faptul că, în absența unei federații naționale de skateboarding și fără suportul unor sponsori majori, a reușit să ajungă pe locul 46, fiind foarte aproape de calificarea în etapa următoare a competiției , unde doar primii 32 de rideri acced. Într-o competiție dominată de sportivi sprijiniți de echipe puternice, cu bugete semnificative și sponsori importanți, acest rezultat este cu adevărat o performanță excepțională.
Patric a fost sprijinit în acest parcurs de Fundația Transilvania din Cluj-Napoca, una dintre puținele organizații românești care înțeleg și susțin performanța de cel mai înalt nivel. Fără contribuția și finanțarea integrală a fundației, participarea sa la această competiție nu ar fi fost posibilă. Acest sprijin este vital într-un sport care nu are încă o structură organizatorică în România, dar unde Patric a reușit să facă performanță la cel mai înalt nivel.
Anul trecut, Patric a devenit primul român care a participat la această disciplină la un Campionat Mondial, acumulând primele puncte oficiale pentru România în skateboarding. Invitat din nou anul acesta, Patric a demonstrat că locul său este printre cei mai buni, cu o prestație care l-a menținut în lupta pentru calificare până la ultima rundă. În final, hitul 7, cu punctaje mari, a schimbat clasamentul și a eliminat șansele de semifinale pentru Patric.
Totuși, această performanță istorică reprezintă o victorie morală pentru skateboardingul românesc și arată clar talentul și determinarea lui Patric Iluț. Performanța sa este o dovadă a potențialului sportiv românesc, chiar și în absența sprijinului formal din partea unei federații.
Locul obținut în acest concurs îi aduce punctele valoroase sportivului român, puncte necesare pentru calificarea la Jocurile Olimpice din Los Angeles din 2028 !