Se întâmplă iar. Premierul Ilie Bolojan, singurul om cu sânge în instalație dispus să tragă de frânele statului înainte să ne aruncăm în faliment, se trezește… atacat chiar de cei care ar trebui să-i fie aliați. De la Cotroceni, tăcere. Dar nu orice tăcere: o tăcere care vorbește mai mult decât un discurs plin de bani aruncați aiurea.
Și apoi vine consilierul prezidențial Radu Burnete, care face ce știe mai bine: ne spune că Bolojan exagerează, că salariile și pensiile sunt fine, că statul are bani, că falimentul e doar un scenariu SF pe doi ani. Bravo, domnule consilier! Sună exact ca discursul PSD: „Bolojan nu vrea să dea bani, ține țara în subdezvoltare”. Cine avea nevoie de un manual de retorică social-democrată? Simplu: Cotroceniul.
Între timp, Bolojan trage semnale de alarmă, se bate cu mafia corupției transpartinice, face tot ce poate pentru a proteja finanțele țării. Și ce face Nicușor Dan? Nimic. Nici un mesaj de susținere, nici un gest. Doar o liniște suspectă, de parcă s-ar uita la un film prost și-ar fi uitat să dea pauză.
Morala? Dacă premierul rămâne singur, România nu doar că riscă falimentul, dar mai primește și un spectacol de amatorism politic la vârful puterii. PSD zâmbește, Cotroceniul bâjbâie, iar noi, cetățenii, stăm cu poporul în mână și ne întrebăm: cine mai ține țara pe linia de plutire?
Bolojan nu merită să fie singur pe front. România nu merită să fie prada jocurilor politice. Dacă Nicușor vrea să nu fie complicele falimentului, e momentul să iasă din tăcere. Până atunci, filmul prost continuă, iar noi suntem spectatorii involuntari.
