Situația de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a depășit demult granița unei simple întârzieri de plată. Este, de fapt, o criză umană și instituțională care se adâncește în tăcere, pe fondul unei indiferențe cronice din partea Guvernului României.
De mai bine de două luni, angajații care au grijă de copiii abandonați, de persoanele cu dizabilități sau de vârstnicii instituționalizați își fac meseria fără să-și mai primească salariile. Un paradox amar: cei care lucrează pentru protecția socială au ajuns ei înșiși neprotejați.
Nicolae Mureșan, președintele Sindicatului din Administrație Maramureș, vorbește despre o „situație disperată”. Nu sunt bani nici pentru transportul beneficiarilor, nici pentru nevoile minime din centre. Se discută tot mai des despre un posibil blocaj instituțional – adică o oprire completă a activității. Iar când un sistem social se blochează, nu mai suferă doar angajații, ci și mii de oameni vulnerabili care depind de el zilnic.
Guvernul invocă lipsa resurselor, dar adevărul este că lipsa de voință și de prioritizare e cea care a adus DGASPC-urile în pragul colapsului. România nu duce lipsă de bani – duce lipsă de responsabilitate.
E o rușine națională să ajungem să cerem, cu apeluri disperate, respectarea unui drept elementar: plata muncii. În timp ce alții jonglează cu fonduri și rectificări bugetare „pe criterii politice”, oamenii din centrele sociale trăiesc pe datorie, cu credite, cu promisiuni și cu tot mai puțină speranță.
Dacă Guvernul nu intervine urgent, Maramureșul ar putea fi doar începutul unui lanț de blocaje în toată țara. Iar atunci când sistemul social cade, nu mai vorbim doar despre cifre, ci despre drame umane.
Sursă /foto Facebook
