Dacă ar exista un top al sensibilităților instituționale, Consiliul Superior al Magistraturii ar lua medalia de aur. În fața unei declarații mai tăioase a vicepremierului Oana Gheorghiu, care a îndrăznit să spună că „banii pentru pensiile speciale se iau de la gura copiilor și bolnavilor”, CSM a reacționat prompt: nu cu o replică elegantă, nu cu o dezbatere publică, ci cu o plângere penală.
Da, ați citit bine — „organele abilitate” vor fi sesizate pentru „incitare la violență, ură sau discriminare”. Se pare că în România de azi, dacă te legi de pensiile speciale, ești mai periculos decât un infractor în libertate.
În comunicatul oficial, scris într-un limbaj atât de savant încât ar trebui tradus în româna vorbită, CSM acuză o „notă emoțională deliberată”, o „opoziție artificială între copilul flămând și magistrat” și un atac „populist” asupra independenței justiției.Cu alte cuvinte: cine îndrăznește să spună că un sistem de pensii privilegiat e nedrept, pune în pericol democrația.
Desigur, independența justiției este sfântă. Dar când această independență se confundă cu independența de bun-simț, e semn că avem o problemă.
Iar problema nu e Oana Gheorghiu – ci o instituție care vede în orice critică o blasfemie și în orice întrebare incomodă, o „incitare la ură”.
Așadar, în timp ce mii de români se luptă cu facturile, spitalele fără medicamente și școlile cu toalete în curte, CSM apără cu dinții „prestigiul magistraților” de o metaforă. Poate că următorul pas va fi să pună și o taxă pe opinie – că doar libertatea de exprimare nu trebuie să devină prea… independentă.
Ironia finală? Într-un stat de drept, justiția ar trebui să fie cea care apără cetățeanul de abuzul puterii. În România, justiția pare mai degrabă preocupată să se apere de cetățeni.
