Deputatul PNL de Maramureș, Ionel Bogdan, a organizat marți, la solicitarea Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză din România (CCIFER), o întâlnire de lucru între reprezentanți ai unor companii importante și conducerea Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.
Discuțiile au vizat în principal necesitatea menținerii unui cadru fiscal stabil și predictibil, considerat esențial pentru dezvoltarea investițiilor și crearea de locuri de muncă în România.
Potrivit deputatului liberal, mesajul transmis de mediul de afaceri a fost unul clar: predictibilitatea fiscală este un factor decisiv pentru reluarea și extinderea investițiilor. Investitorii au subliniat că au nevoie de stabilitate și de reguli fiscale clare pentru a putea face planuri pe termen lung.
Ionel Bogdan a arătat că decizia Guvernului condus de Ilie Bolojan de a reduce, iar ulterior de a elimina impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) a fost primită pozitiv de mediul de business. Reprezentanții companiilor au transmis că este important ca această direcție de predictibilitate și corectitudine fiscală să fie menținută.
În același context, parlamentarul liberal a făcut referire și la declarațiile recente ale liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a criticat anularea IMCA.
„Discuția a fost aplicată și lămuritoare, mai ales în contextul declarațiilor recente, pe care le consider nefericite, ale liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a criticat anularea IMCA, sugerând, în mod populist, că statul ar fi renunțat să ia bani de la bogați. Realitatea este însă mult mai simplă: IMCA a afectat investițiile în România. Unele companii și-au regândit planurile de investiții pe următorii cinci ani și au început să se orienteze către state concurente României”, a declarat Ionel Bogdan.
Acesta a subliniat că România are nevoie de un parteneriat corect între stat și mediul de afaceri.
„Guvernul condus de Ilie Bolojan a făcut un pas important în această direcție printr-o abordare bazată pe onestitate, stabilitate și dialog. Fără investiții și fără companii care creează locuri de muncă, protecția socială invocată populist de PSD rămâne doar o poveste electorală. Economia reală are nevoie de predictibilitate, nu de populism”, a mai afirmat deputatul PNL.
La întâlnirea de la Camera Deputaților au participat reprezentanți ai unor investitori importanți, precum Renault (Dacia-Renault), Forvis Mazars și Lagardère, membri ai CCIFER, dar și parlamentari din mai multe grupuri politice, între care Bogdan Huțucă, președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, Adrian Câciu (PSD), Adrian Echert (USR) și Iulius Marian Firczak, din partea Grupului minorităților naționale.
