luni, ianuarie 20, 2025
No menu items!
AcasăAdministrațieDeschiderea festivă a Concursului Național “Cultură și Civilizație în România”

Deschiderea festivă a Concursului Național “Cultură și Civilizație în România”

Deschiderea festivă a Concursului Național “Cultură și Civilizație în România”, faza națională, a avut loc ieri, în Baia Mare.

Competiția se desfășoară în perioada 25-28 mai 2023, este structurată pe trei secțiuni și cuprinde două probe: o probă teoretică – fiecare echipaj pregăteşte un portofoliu care cuprinde prezentarea scrisă din perspectivă teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate; o probă practică – ilustrarea temei alese prin mijloace grafice, audio-vizuale sau prin obiecte. 26 de județe participă la concurs, iar probele se vor desfășura la Colegiul de Arte Baia Mare.“Fiecare dintre noi este dator să contribuie la durabilitatea culturii și la protejarea moștenirii încastrate în valorile și credințele naționale, precum și în reprezentările culturale. Din acest punct de vedere, Concursul Național „Cultură și Civilizație în România” constituie un bun prilej de exersare a acestei datorii sacre. Nu trăim doar între granițe terestre, ci împărtășim aceeași limbă, credință, cultură, iar promovând și conservând cultura și civilizația românească, nu facem altceva decât să protejăm valoarea inestimabilă pe care acestea o aduc moștenirii culturale a umanității”, a transmis vicepreședintele Doru Lazăr astăzi, în cadrul evenimentului de deschidere a concursului. La eveniment au participat Doru Lazăr, vicepreședinte Consiliul Județean Maramureș, Rudolf Stauder, prefectul județului Maramureș, Mihai Pop, inspector general ISJ Maramureș, Ioan Muntean, inspector general adjunct ISJ Maramureș.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente