Am pus punct astăzi oficial risipei banilor publici la Clubul Sportiv Minaur. Cu acordul majorității consilierilor locali, care au aprobat proiectul de hotărâre, scoatem la concurs funcția de director al clubului.
Până recent, toți aleșii locali au fost de acord că nu mai putem tolera ce se întâmplă acolo. Apoi am avut și auditul care a confirmat neregulile. Astăzi, înflăcărați probabil de apropierea alegerilor, unii au zis că ar trebui să îi lăsăm pe cei care sunt în conducere acum, ce treabă are interimarul cu ei… Nu am treabă cu nimeni! Nu accept, însă, risipirea banilor publici.
Vrem sport de performanță. Vrem Minaur. Și vrem să se ocupe oameni profesioniști și corecți de conducerea clubului. Prin scoaterea la concurs vizăm să găsim pe cineva care cunoaște fenomenul, care are credibilitate și un proiect managerial coerent. Pe cineva care să fie transparent.
Vrem să știm la virgulă ce se face cu bugetul alocat de municipalitate. Vrem un om cu viziune, care să nu stea cu mâna întinsă la Primărie, ci să atragă sponsori și din mediul privat. Sunt convins că sunt mulți care îndeplinesc aceste criterii, iar acum au ocazia!/a precizat Doru Dăncuș Primarul interimar al Municipiului Baia Mare