Într-un moment simbolic pentru viitorul ingineriei locale, primarul municipiului Baia Mare, Doru Ioan Dăncuș, a transmis un mesaj emoționant și mobilizator absolvenților Facultății de Inginerie din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare.
Prezent la festivitatea de absolvire, edilul a vorbit despre provocările reale ale orașului, dar și despre speranțele puse în generațiile tinere care se formează astăzi în băncile facultății. „Avem foarte mult de construit în Baia Mare. Avem foarte mult de reparat, la propriu și la figurat”, a spus Doru Dăncuș, subliniind nevoia acută de profesioniști în administrația publică, dar și în mediul privat.
Mesajul său a fost un îndemn clar către tineri: să își urmeze visurile, dar și să își păstreze legătura cu orașul natal. „Mi-aș dori ca fiecare dintre absolvenții de azi să își ia zborul spre noi provocări, dar la fel de mult mi-aș dori să nu zboare foarte departe de Baia Mare. Orașul acesta are, mai mult ca oricând, nevoie de voi”, a declarat primarul.
Doru Dăncuș a evidențiat importanța investițiilor în educație, oferind exemplul Colegiului Tehnic „Transilvania”, unde proiectele de învățământ dual sprijină formarea viitoarelor generații de specialiști. „Tot ceea ce am realizat acolo e despre viitor, despre oameni pregătiți, despre tineri care sper să urmeze apoi cursurile acestei facultăți și să ducă mai departe demersul nostru de a dezvolta orașul pe care îl numim acasă.”
În același timp, edilul a transmis un mesaj de recunoștință corpului academic al Facultății de Inginerie, pe care l-a apreciat pentru rigoare, pasiune și dedicație: „Formați caractere, nu doar profesioniști. Prin ceea ce vor deveni acești tineri, sunt sigur că vor schimba fața orașului nostru și a întregii regiuni.”
Finalul discursului a fost dedicat absolvenților, părinților și profesorilor, toți actori esențiali în parcursul educațional al tinerilor. „Baia Mare are nevoie de voi, iar eu, ca primar, voi fi mereu un partener al celor care vor să construiască, să inoveze și să rămână implicați în comunitate.”
