vineri, iunie 12, 2026
No menu items!
AcasăȘtirea zileiDrapelul din tablă: când patriotismul miroase a zinc și excremente

Drapelul din tablă: când patriotismul miroase a zinc și excremente

 

Într-o Românie în care deseori legea se aplică doar pe hârtie (și nici atunci complet), un primar din Sălsig a decis să inoveze. Nu cu vreun proiect de infrastructură, nu cu vreun plan pentru atragerea investițiilor sau sprijinirea educației. Nu, domnule! A inovat cu steagul național. L-a reinventat. Din stofă? Prea banal. A ales tablă zincată.

Da, ați citit bine: în loc de steaguri textile, a montat 100 de plăci tricolore rigide, comandate de la o firmă din Slatina pentru mai bine de 7.000 de euro. Câte 355 de lei bucata, cu tot cu TVA. Preț de bijuterie, calitate de… grătar industrial.

În schimb, un drapel textil premium costă 50 de lei. Dar cui îi pasă de prețuri de piață când e vorba de „simboluri naționale reinventate”? Când poți lipi autocolante pe tablă și le poți numi cu emfază „drapele”, sigur te simți ca un mic Brâncuși al administrației locale. Doar că, în loc de Coloana Infinitului, ai obținut Coloana Penibilului.

Problema e că nu vorbim doar despre prost gust și risipă. Vorbim despre încălcarea legii. Constituția e clară: drapelul are benzi verticale, nu orizontale sau oblice, nu din plastic sau metal. Legea 75/1994 și HG 1157/2001 spun și mai clar: drapelul trebuie să fie din stofă, curat, integru și arborat cu respect.

Aici intră în scenă ironia finală: multe dintre aceste „drapele” sunt deja murdare, pătate, unele chiar acoperite cu excremente de pasăre. E greu de spus dacă avem de-a face cu profanare sau doar cu o revoltă biologică a naturii împotriva kitsch-ului administrativ.

Și totuși, lucrurile devin cu adevărat grave când ajungem la Codul Penal. Articolul 236 prevede clar că profanarea simbolurilor naționale este infracțiune. Da, domnule primar, ați putea trece de la Primărie direct la Parchet. Dacă nu pentru prostie, măcar pentru dispreț față de lege și față de simbolurile naționale pe care pretindeți că le onorați.

Poate că următorul pas va fi să înlocuim și imnul cu o sonerie de telefon. Sau stema cu un logo vectorizat. Iar dacă cineva întreabă de ce, răspunsul standard va fi: „așa am vrut noi la Sălsig”.

Patriotism de tablă, administrație de tinichea.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente