Numirea lui George Dumitru Moldovan la conducerea Drumuri-Poduri Maramureș SA nu este doar o simplă decizie administrativă. Este, mai degrabă, radiografia fidelă a unui sistem politic care nu doar că refuză să se reformeze, ci își perfecționează mecanismele de control și recompensă.
Vorbim despre un personaj care traversează fără emoții partide, de la PMP la PSD, dar care rămâne constant în același punct: aproape de resurse, aproape de decizie, aproape de bani publici. Trei mandate de consilier județean, funcții de conducere în două partide diferite și, în final, instalarea la șefia unei societăți aflate în subordinea Consiliului Județean. Nu e o coincidență. Este o traiectorie atent construită.
Momentul numirii spune totul. Discret, fără dezbatere publică, fără explicații reale, fără competiție transparentă. O selecție de management anulată, prelungită și reluată până când „cine trebuie” ajunge unde trebuie. Practic, un concurs cu un singur rezultat posibil.
Mai grav este conflictul evident dintre interesul public și interesele private. Moldovan controlează sau este asociat în firme care activează exact în domeniul pe care urmează să îl gestioneze din poziția de director general: construcția și întreținerea drumurilor. Nu vorbim de o simplă incompatibilitate morală, ci de o situație care ridică serioase semne de întrebare privind integritatea decizională. Când același om este și jucător, și arbitru, rezultatul este previzibil.
Drumuri-Poduri Maramureș SA nu este o firmă oarecare. Este instrumentul prin care se gestionează întreținerea drumurilor județene, adică un buget consistent și contracte sigure. Practic, un monopol local cu acces direct la bani publici. Iar în fruntea acestui mecanism este pus un om cu legături de afaceri în același sector. Orice explicație tehnică pălește în fața evidenței politice.
Contextul nu poate fi ignorat. Relațiile de familie și de partid, conexiunile cu nume influente din zonă, precum deputatul Lucian Morar, nu sunt detalii de fundal, ci piese esențiale din puzzle. În Maramureș, politica și afacerile par să funcționeze după un model deja consacrat: puterea se transferă în interiorul unor cercuri restrânse, iar resursele publice urmează același traseu.
În tot acest timp, discursul oficial rămâne același: profesionalizare, eficiență, dezvoltare. În realitate, asistăm la consolidarea unui sistem în care loialitatea politică cântărește mai mult decât competența, iar funcțiile publice devin monedă de schimb.
Nu este despre un singur om. Este despre un mod de a face administrație. Despre cum o funcție publică ajunge răsplată politică, iar o companie a statului devine instrument de influență.
Iar întrebarea esențială rămâne: cine mai reprezintă interesul public, atunci când cei care ar trebui să îl apere sunt, în același timp, beneficiarii direcți ai sistemului?
