Zilele trecute, Dan Coardă, un coleg din presa județeană cu mult mai multă experiență, vorbea de tineri şi lipsa de modele într-un editorial care merită citit de toată lumea. (Vezi material)
În materialul lui a pornit dezbaterea de la un citat al președintelui Academiei Române, domnul academician Ioan-Aurel Pop, care a precizat în mai multe rânduri: ,,Copiii nu mai au modele… nu le mai cultivă nimeni dragostea de țară şi de eroii autentici ai României”.
Putem sesiza zilnic faptul că generațiile tinere nu mai împărtășesc aceleași valori și nu au o curiozitate spre îmbogățirea cunoștințelor despre țara și pământul strămoșesc. Aspect normal, vizibil în orice societate și repetat de multe ori în istorie, însă anormal este comportamentul celor care ar trebui să-i educe pe tineri și să le stârnească interesul spre valori socio-culturale absolut necesare într-o societate.
După ce doi profesori de la Seminarul Teologic din Baia Mare au părăsit catedra după ce Recorder.ro a publicat un documentar în care erau relatate relațiile nepotrivite ale unui cadru didactic cu elevele lui, acum avem de-a face cu o altă situație.
De această dată, un cadru didactic al Colegiului Tehnic C.D. Nenițescu, profesor de limba engleză, a ales să-și extindă aria de predare a cunoștințelor, executând un dans pe catedră în fața propriilor elevi.
Nu putem să comentăm mai mult, dar în schimb știm că este normal să nu avem lideri cât timp în sistemul de educație sunt astfel de persoane.
Vom reveni cu amănunte despre „proful curajos”, dar până atunci poate ar fi mai bine să mai aruncați un ochi prin telefoanele copiilor. Cine știe ce veți mai descoperi.
Dansul poate fi vizionat din următorul link: https://youtube.com/shorts/uRCdr9jSHOU