Zilele trecute, în comunitatea din Poienile Izei a fost sărbătoare mare. „Buna din deal”, după cum este cunoscută de majoritatea poienarilor, a împlinit 100 de ani. Cu acest prilej, administrația locală din Poienile Izei i-au oferit o distincție
„Am participat cu emoție la un eveniment unic din viața unui om, alături de colegii mei din Primărie.
Toți cei care o cunoaștem pe “Buna din deal” ne gândim la ea cu respect și admirație, motivați de faptul că poartă pe umeri corola celor 100 ani.
Am ascultat povești incredibile din timpul vieții, am primit povețe și ne-am bucurat împreună alături de cea mai în vârstă localnică din comuna noastră.
Noi ne bucurăm că i-a dat Dumnezeu acești frumoși ani ca să fie lângă familie și lângă noi și cu recunoștință îi dorim:
La mulți ani, cu sănătate și să avem ocazia să o sărbătorim și în următorii ani!” – a arătat Primar-Bîrlea Mirela-Lăcrimioara.