Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare anunță începerea înscrierilor pentru admiterea 2025 la Facultatea de Litere, una dintre cele mai active facultăți umaniste din nord-vestul țării.
Tinerii absolvenți de liceu sau studenții care vor să-și continue studiile la nivel de master sau doctorat sunt invitați să descopere o ofertă educațională bogată, actualizată constant pentru a răspunde cerințelor din educație, cultură, comunicare și asistență socială.
Facultatea oferă 12 specializări de licență, printre care:
- Limba și literatura română, cu posibilitatea combinării cu o limbă străină – engleză sau franceză,
- Limbi moderne aplicate (engleză-franceză sau engleză-germană),
- Jurnalism, Comunicare și relații publice, Asistență socială,
- Etnologie, Filosofie, Arte plastice – pictură,
- Teologie ortodoxă pastorală,
- Pedagogia învățământului primar și preșcolar – program foarte căutat pentru cei care doresc o carieră în educație.
La nivel de master, candidații pot alege dintre programe precum:
- Literatura română și modernismul european,
- Literatura engleză pentru copii și tineret,
- Etnoturism,
- Asistența și incluziunea socială a vârstnicilor și persoanelor cu dizabilități,
- sau Teologie creștină și spiritualitate europeană, printre altele.
Totodată, pentru cei interesați de cariera didactică, există programul Construcție și inovare curriculară, iar pasionații de artă pot opta pentru Pictură – concept și imagine.
Facultatea oferă și două direcții de cercetare doctorală: Filologie și Filosofie, pentru absolvenții interesați de cariera academică sau de cercetare științifică.
- Înscrieri pentru licență: 2–11 iulie
- Înscrieri pentru master: 15–23 iulie
Înscrierile se fac online, prin platforma:
https://admitereonline.utcluj.ro
Cu o echipă de cadre didactice dedicate, proiecte europene în derulare, activități extracurriculare și colaborări internaționale, Facultatea de Litere din Baia Mare rămâne un reper pentru învățământul superior umanist din Maramureș și din regiune.
Facultatea de Litere – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Centrul Universitar Nord din Baia Mare
Str. Victoriei nr. 76, Baia Mare
Licență: 0264 202 973 / 0264 202 995
Masterat: 0264 202 988
Alege viitorul care ți se potrivește! Facultatea de Litere din Baia Mare te așteaptă să-ți urmezi vocația!
