Municipiul Baia Mare nu va avea în acest an iluminat ornamental de Paști, o decizie anunțată de primarul Doru Dăncuș, care propune o schimbare de viziune asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici.
Edilul susține că măsura vine pe fondul unor constrângeri bugetare, dar și al faptului că orașul se află într-o perioadă intensă de modernizare, cu numeroase șantiere deschise. În acest context, investițiile în decoruri festive nu mai reprezintă o prioritate.
„Nu este o decizie populară, știu asta, dar este una responsabilă. Baia Mare trece printr-o etapă de dezvoltare accelerată, iar resursele trebuie direcționate acolo unde impactul este real și de durată”, a declarat Doru Dăncuș.
În locul iluminatului festiv, primarul propune un exercițiu de democrație locală: suma de până la 300.000 de lei va fi pusă la dispoziția comunității, iar băimărenii sunt invitați să vină cu idei concrete privind utilizarea acestor fonduri. Cele mai relevante propuneri vor fi selectate și supuse unui vot public.
„Cred că este momentul să implicăm mai mult comunitatea în deciziile importante. Nu doar să informăm, ci să oferim oamenilor posibilitatea reală de a alege”, a mai punctat edilul.
Demersul marchează o schimbare de abordare în administrația locală, punând accent pe utilitate și participare civică în detrimentul cheltuielilor cu caracter decorativ. Rămâne de văzut ce proiecte vor propune băimărenii și cum vor decide să fie investiți acești bani, însă inițiativa deschide un dialog direct între administrație și comunitate.
