Locuitorii din Sălsig sunt oameni gospodari recunoscuți pentru hărnicia și ospitalitatea lor aparte și de fiecare dată când pășesc în mijlocul acestei frumoase comunități mă simt binecuvântat. Sălsigul este locul unde tradiția și autenticitatea se împletesc armonios cu modernitatea și progresul, este locul unde revin mereu cu plăcere și încredere pentru că aici am nenumărați prieteni. Și unul dintre aceștia este Daniel Pop, primarul comunei Sălsig, cel care acum a semnat și adeziunea la PSD Maramureș, întărind și mai mult echipa noastră. Suntem și rămânem cea mai puternică formațiune politică din Maramureș, iar prin semnarea adeziunii și de către primarul Daniel Pop am confirmat, încă o dată, că suntem partidul cu cea mai mare cotă de încredere la nivel de județ.
Îi urez bun venit în echipa social-democrată lui Daniel Pop și sunt convins că, împreună, vom continua proiectele bune pentru locuitorii din Sălsig, dar și pentru întregul Maramureș. Solidaritatea și determinarea noastră sunt cheia unui viitor mai bun pentru toți! Pentru că noi muncim CU ÎNCREDERE în Maramureș și în maramureșeni! Gabriel Valer Zetea Președintele PSD Maramureș