PSD Maramureş continuă să promoveze oameni de valoare care au demonstrat că știu să lupte pentru dezvoltarea județului nostru şi pentru binele comunităților locale. Deputatul Gheorghe Simon, unul dintre cei mai experimentați și dedicați membri ai echipei PSD Maramureş beneficiază de susținerea fermă a liderului organizației județene, Gabriel Zetea, dar şi a primarului municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, pentru un nou mandat în Camera Deputaților.
Gabriel Zetea: „Eu votez Gheorghe Șimon la Camera Deputaților!”
„Gheorghe Simon este un om al cuvântului dat şi al faptelor, lar de-a lungul anilor am avut o colaborare excepţională cu el, atât din perspectiva administrației locale, cât și la nivel parlamentar. Experiența sa de peste 30 de ani ca membru PSD, dar mai ales rezultatele concrete obținute pentru Maramures, il recomandă pentru un nou mandat în Parlamentul României”, a declarat liderul PSD Maramureş, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramures.
De numele lui Gheorghe Șimon se leagă proiecte importante pentru Maramureş, cum ar fi: racordarea Maramureşului Voievodal şi a Tärii Codrului la magistrala de gaz, un proiect în desfăşurare care aduce beneficii directe pentru maramureşeni; legea privind reducerea TVA la materialele lemnoase pentru încălzire, o inițiativă esențială pentru gospodăriile din judet, care a fost inițiată de parlamentarii PSD Maramureş încă din anul 2021; amendamente susținute la Bugetul de Stat, care au adus resurse suplimentare pentru primăriile din Maramureş: investițiile în modernizarea Spitalului Orăşenesc Vişeu de Sus.
„Gheorghe Simon este un om care îşi respectă promisiunile şi un partener de incredere pentru Maramures. Dacă aveți încredere în mine, vă cer să aveți încredere și în echipa PSD Maramures. Împreună alegem Calea Sigură pentru România și pentru Maramureş!”, a concluzionat preşedintele PSD Maramureş, Gabriel Zetea.
Doru Dăncuş: „Încrederea în Gheorghe Șimon este încrederea în fapte, nu în promisiuni!”Il susţin pe Gheorghe Șimon så continue misiunea pe care i-au încredințat-o maramureşenii şi să lupte în Parlamentul României pentru dezvoltarea județului nostru. Gheorghe Simon este un om de omenie, pentru care cuvântul dat este sfânt, și un exemplu de profesionalism desăvârşit”. arată preşedintele PSD Baia Mare, Doru Dăncuş.
Potrivit primarului de Baia Mare, printre cele mai importante realizări ale sale se numără magistrala de gaz pentru Maramureşul Voievodal, un project pe care mulți îl considerau imposibil; alocarea a 1,3 miliarde de lei prin Programul «Anghel Saligny» pentru modernizarea infrastructurii din judet; contribuția la proiectul de creştere a punctului de pensie pentru milioane de români.
„Îi mulțumesc pentru sprijinul şi sfaturile oferite de fiecare dată când am avut nevoie, și știu că este un om care ajută oricând i se cere sprijinul. Sunt convins că Gheorghe Șimon va continua să demonstreze că merită încrederea noastră! Îi urez mult succes în această campanie!”, a concluzionat Doru Dâncuş, primarul municipiului Baia Mare.
PSD Maramureş merge mai departe cu o echipă dedicată, formată din oameni cu rezultate. Gheorghe Simon este un exemplu de integritate şi profesionalism, iar susținerea pentru candidatura sa în Camera Deputaților reprezintă un vot pentru dezvoltarea continuă a Maramureşului.
Comandat de PSD Maramureş
CMF 11240017