joi, octombrie 3, 2024
No menu items!
AcasăPoliticăGabriel Zetea - Vasile și Anca Chifor au revenit ”acasă”...

Gabriel Zetea – Vasile și Anca Chifor au revenit ”acasă” în Borșa și au deschis afaceri de succes! 

În inima Maramureșului, acolo unde tradițiile se întrepătrund armonios cu modernitatea, povestea familiei Chifor din Borșa este un exemplu viu al posibilităților și speranței. După ani de experiențe în străinătate, soții Vasile și Anca Chifor au ales să se întoarcă ”acasă” în urmă cu patru ani, demonstrând că spiritul antreprenorial maramureșean poate înflori chiar și pe meleaguri natale. În Borșa, ei și-au deschis mai multe afaceri de succes și au creat locuri de muncă pentru 15 angajați, și demonstrând că pot aduce prosperitate comunității locale.

În calitate de candidat pentru Consiliul Județean, proiectul meu de suflet este reîntregirea familiei Maramureșului. Viziunea mea este aceea de a-i încuraja pe cât mai mulți dintre maramureșenii plecați peste hotare să se întoarcă în Maramureș, la fel cum au făcut Vasile și Anca. Cred ferm că revitalizarea economică și socială a regiunii noastre poate fi accelerată prin întoarcerea celor care, înzestrați cu experiențe și cunoștințe diverse, pot contribui substantial la economia locală. Recent, într-o vizită pe care alături de jurnalistul Adrian Ursu am efectuat-o în Maramureș, am avut oportunitatea de a vizita fabrica de peleți a familiei Chifor din Borșa. Această afacere nu doar că susține economia locală, dar și reconfirmă angajamentul familiei de a-și crește aici, acasă, pe plaiurile natale, cele două minuni din viața lor, Aliz și Aida. Fetele, de 7 și respectiv 5 ani sunt integrate în sistemul de învățământ de stat din Borșa, demonstrând că viitorul acestei comunități este în mâini bune.

Vasile Chifor a subliniat că fața Borșei s-a schimbat radical în ultimii 10 ani, datorită profesionalismului dovedit de prietenul meu, primarul Timiș Ion Sorin. Această transformare este un semnal că se pot face lucruri mari când există voință și dedicare. Îmi doresc să văd mai mulți maramureșeni urmând exemplul familiei Chifor, acela de a se se întoarce acasă unde noi, administrația locală, facem tot posibilul pentru a crea un mediu propice pentru toți cei care aleg să revină. Împreună, putem să reconstruim și să revitalizăm Maramureșul, demonstrând că adevăratul ”acasă” este locul unde inima și comunitatea se întâlnesc. Invit fiecare maramureșean să analizeze posibilitatea revenirii acasă, pentru că împreună putem să scriem noi capitole de prosperitate și succes în cel mai frumos județ al României! Încredere în Borșa! Încredere în Maramureș! / a precizat Gabriel Valer Zetea Președintele PSD Maramureș

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente