Politica românească a intrat din nou în zona în care nici cei mai talentați scenariști de comedie nu mai pot ține pasul cu realitatea. După luni de crize, negocieri, certuri și conferințe de presă în care fiecare partid explica de ce nu poate face ceea ce promisese că va face, țara s-a trezit cu o nouă surpriză scoasă din joben: Eugen Tomac, propunere de premier.
Prin sediile partidelor s-a lăsat o liniște ciudată. Nu pentru că oamenii politici ar fi rămas fără cuvinte, ci pentru că mulți încercau să-și amintească unde l-au lăsat ultima dată pe Tomac. Unii îl căutau pe Google, alții prin arhive, iar câțiva mai experimentați au întrebat dacă nu cumva este încă europarlamentar și n-a aflat nimeni.
În tot acest timp, liderii PSD au intrat în modul „responsabilitate națională”. Tradus în română politică, asta înseamnă că sunt gata să susțină aproape orice, cu condiția să existe suficiente funcții, suficiente garanții și suficientă cafea la negocieri.
Sorin Grindeanu a anunțat că partidul este dispus să discute. Evident că este dispus. PSD discută de 35 de ani. Uneori discută atât de mult încât uită și de ce s-au așezat la masă.
Între timp, Mihai Fifor a prezentat o radiografie sumbră a economiei. Citind declarația, ai impresia că România a fost lovită simultan de recesiune, invazie extraterestră și o invazie de lăcuste contabile. Totul este rău, totul este grav, dar, cu puțin noroc și o majoritate parlamentară convenabilă, se poate discuta.
În culisele politicii, personajele se mișcă precum într-un serial cu buget redus. Unii cer reforme, alții cer ministere, iar restul cer să nu fie uitați când se împart secretarii de stat.
La București se vorbește despre stabilitate. În traducere liberă, stabilitatea înseamnă că fiecare partid încearcă să stea cât mai nemișcat până vede cine cade primul.
În tot acest spectacol, cetățeanul obișnuit privește de pe margine și încearcă să înțeleagă dacă asistă la formarea unui guvern sau la preselecțiile pentru un nou sezon din „Românii au talent politic”. Deocamdată, talentul principal pare să fie supraviețuirea.
Iar dacă negocierile vor continua în același ritm, nu este exclus ca următoarea propunere de premier să fie Veta de la Urbanism, susținută de Dorel de la Compartimentul de Strategie și validată de Comisia pentru Lucruri Care Nu Mai Au Nicio Logică.
Până atunci, România merge înainte. Nu foarte repede, nu foarte sigur, dar merge. Ca un autobuz vechi pe un drum plin de gropi: scoate fum, pierde piese pe traseu, însă șoferul anunță optimist la microfon că „situația este sub control”.
Iar pasagerii? Ei bine, pasagerii au început să râdă. Pentru că, uneori, când realitatea depășește orice limită a absurdului, umorul rămâne singura formă de supraviețuire.
