Executivul României a făcut vineri un pas ferm și hotărât în direcția stabilizării — nu a țării, ci a deficitului — adoptând Legea Austerității, o denumire sinceră, aproape poetică, într-un peisaj politic rareori atins de onestitate lexicală. Proiectul de lege, aflat în linie dreaptă pentru angajarea răspunderii în fața Parlamentului, promite să aducă ordine fiscal-bugetară cu uneltele clasice ale economiei de tranziție: tăieri, plafonări și speranță.
Potrivit comunicatului oficial, actul normativ „reglementează unele măsuri fiscal-bugetare pentru stabilizarea finanțelor publice”, ceea ce, în traducere liberă, înseamnă că statul încearcă să cheltuie mai puțin decât nu are. E un exercițiu de echilibristică fiscală menit să convingă Comisia Europeană că România mai poate juca în liga mare, chiar dacă în pantofi uzați și cu talpa subțiată.
Mecanismul alegerii este, de asemenea, demn de o piesă de teatru absurd: Guvernul își angajează răspunderea — un act de mare curaj democratic — adică se prezintă în fața Parlamentului, anunță deciziile luate și apoi pleacă rapid, înainte să apuce cineva să întrebe ceva. Opoziția, desigur, poate depune moțiune de cenzură, dar numai dacă găsește timpul, voturile și, mai ales, curajul.
Surse guvernamentale spun că măsurile vizează reducerea deficitului de la 9,3% la o valoare mai digerabilă pentru Bruxelles, evitarea suspendării fondurilor europene și păstrarea ratingului de țară într-o zonă în care să nu ne confunde agențiile de evaluare cu o insulă exotică în default tehnic. Mai mult, în joc sunt și miliarde de euro din PNRR, adică banii pe care România contează ca pe aerul condiționat într-o vară fără ploaie.
Totul se întâmplă într-un context ideal: nemulțumiri sindicale, proteste în pregătire, tensiuni sociale și o opoziție care, deși vocală, pare prinsă între indignare și calcule electorale. Premierul urmează să prezinte oficial proiectul în fața Parlamentului, un eveniment care promite mai mult spectacol decât dezbatere, mai ales că publicul larg începe să înțeleagă tot mai clar că „stabilitate” înseamnă, în practică, ajustări pe verticală — în jos, firește.
Așadar, România se pregătește să îndrepte barca bugetară. Dar o face cu stil, eleganță și o resemnare aproape artistică. Căci, până la urmă, nu e prima dată când tragem obloanele pe cheltuieli și lăsăm viitorul să se descurce singur.
