Într-o țară în care benzina se scumpește mai repede decât promisiunile electorale, Guvernul condus de Ilie Bolojan a găsit soluția salvatoare: plafonăm… aproape nimic. Dar cu fermitate!
După ce Victor Ponta a explicat, cu cifrele pe masă, că statul încasează grosul din prețul carburantului, Guvernul a decis să intervină exact acolo unde impactul e cel mai mic. Practic, dacă prețul la pompă e un tort, statul mănâncă trei sferturi, iar Executivul vine și reglementează frișca.
În timp ce taxele și accizele rămân neatinse – probabil din respect profund pentru buget – autoritățile se concentrează pe „adaosul comercial”, acel segment modest din care se plătesc salarii, curent, chirii și, ironic, tot taxe către stat. Un fel de a spune: „Nu vă luăm mai puțin, dar vă spunem cum să trăiți cu ce vă rămâne.”
Economie de piață? Desigur. Doar că reinterpretată. Un soi de capitalism cu instrucțiuni de utilizare, unde statul nu intervine mult… ci doar exact cât să se simtă.
Mai interesant e că, în această logică, problema nu e că statul ia mult, ci că privatul păstrează prea puțin. Așa că soluția nu e să relaxezi povara fiscală, ci să ajustezi ambițiile benzinăriilor de a supraviețui.
Despre riscul de penurie? Probabil o nostalgie discretă după vremuri în care rafturile erau goale, dar prețurile „corecte”. O întoarcere la esență, dacă vreți: nu contează cât costă, important e să nu găsești.
Cât despre ideea de a limita exporturile, ea vine ca un bonus de creativitate. În fond, de ce să ai o piață funcțională când poți avea una patriotică?
În concluzie, Guvernul nu reduce taxele, nu schimbă structura prețului, dar oferă o senzație reconfortantă de acțiune. Iar într-o criză, uneori senzația contează mai mult decât realitatea.
Mai ales la pompă.
