În fiecare an, la 2 februarie, Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică prăznuiesc Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, aflată la granița dintre ciclul Nașterii și cel al Patimilor. Sărbătoarea este celebrată la 40 de zile după Nașterea Domnului, respectând rânduiala Legii lui Moise, care cerea ca pruncii de parte bărbătească să fie aduși la Templu, iar mama să fie supusă ritualului curățirii.
Evanghelia după Luca (cap. 2, versetele 22–40) ne relatează cum Sfântul Iosif și Fecioara Maria Îl aduc pe Pruncul Isus la Templul din Ierusalim, nu din constrângere, ci din ascultare. Deși El este Fiul lui Dumnezeu, Se supune Legii, arătând încă din copilărie smerenia și ascultarea care vor defini întreaga Sa misiune.
În acest cadru sacru are loc întâlnirea dintre Vechiul și Noul Legământ, simbolizată de doi oameni drepți și temători de Dumnezeu: bătrânul Simeon și proorocița Ana.
Sfântul Simeon era un om drept, căruia Duhul Sfânt îi făgăduise că nu va muri până nu Îl va vedea pe Mesia. Când Îl ia pe Prunc în brațe, el rostește una dintre cele mai cunoscute și profunde rugăciuni ale creștinismului, cântată până astăzi la Vecernie:
„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace,că au văzut ochii mei mântuirea Ta,lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel.”
Prin aceste cuvinte, Simeon recunoaște în Pruncul Isus Mântuitorul întregii omeniri, nu doar al poporului ales. El vede în Isus Lumina care va risipi întunericul păcatului și al morții.Totodată, Simeon face o profeție cutremurătoare adresată Maicii Domnului:
„Prin sufletul tău va trece sabie”– vestind durerea Crucii, dar și participarea Maicii Domnului la drama mântuirii.Proorocița Ana – mărturia răbdării și a credinței
Alături de Simeon se află Ana, o văduvă înaintată în vârstă, care își petrecea viața în post și rugăciune. Ea Îl recunoaște pe Mesia și vorbește despre El tuturor celor care așteptau mântuirea. Ana este chipul credinței statornice, al omului care, deși încercat de viață, nu încetează să spere în Dumnezeu.
Întâmpinarea Domnului este cunoscută în tradiția populară românească și sub numele de Stretenie, fiind asociată cu lumina și cu începutul biruinței zilei asupra nopții. În multe biserici are loc sfințirea lumânărilor, care simbolizează pe Hristos – „Lumina lumii”.
Lumânările de la Stretenie sunt păstrate în casele credincioșilor și aprinse la vreme de boală, primejdie sau rugăciune, ca semn al nădejdii și al prezenței lui Dumnezeu.
Dincolo de evenimentul istoric, sărbătoarea Întâmpinării Domnului este o chemare adresată fiecărui om: suntem invitați să-L întâmpinăm pe Hristos în templul inimii noastre. Așa cum Simeon L-a recunoscut pe Dumnezeu într-un Prunc smerit, suntem chemați și noi să-L recunoaștem în lucrurile simple, în tăcere, în răbdare și în iubire.
Este sărbătoarea așteptării împlinite, a credinței care vede dincolo de aparențe și a luminii care nu apune niciodată.
