IONEL BOGDAN: ACHIZIȚIONĂM 31 DE MICROBUZE ELECTRICE PENTRU TRANSPORTUL ELEVILOR DIN MARAMUREŞ
Aleşii județeni, întruniţi ieri în şedinţă ordinară, au votat o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea județului, printre care și proiectul privind achiziţionarea a 31 de microbuze electrice, care vor fi date în folosinţă şcolilor din mediul rural pentru realizarea transportului elevilor la unitățile de învăţământ.
Selecţia comunelor maramureşene care vor primi câte un microbuz electric 16+1 locuri s-a realizat în urma aplicării criteriilor de prioritizare conform ghidului solicitantului. Cele 31 de UAT-uri sunt: Satulung, Bârsana, Suciu de Sus, Coroieni, Poienile de sub Munte, Ardusat, Cemneşti, Copalnic-Mănăștur, Fărcaşa, Repedea, Rozavlea, Băița de sub Codru, Coltău, Dumbrăvița, Giuleşti, Ieud, Recea, Rona de Sus, Şişeşti, Strâmtura, Bogdan Vodă, Cicârlău, Mireşu Mare, Moisei, Onceşti, Petrova, Vişeu de Sus, Călinești, Remetea Chioarului. Şieu, Săpânţa.
„La deschiderea următorului apel de proiecte vom mai depune un astfel de proiect spre finanțare, astfel încât să asigurăm microbuze electrice pentru elevii din fiecare unitate administrativ-teritorială din Maramures”, a conchis lonel Bogdan, preşedintele administrației județene, în cadrul ședinței.
Obiectivul principal al proiectului este facilitarea şi asigurarea accesului copiilor la educație. De asemenea, prin asigurarea de microbuze noi, electrice, se îmbunătăţesc și condițiile în care sunt transportați copiii la unitățile de învăţământ, microbuzele folosite în prezent având peste 10-15 ani vechime.
Valoarea proiectului este de 31,4 milioane lei – 30,17 de milioane sunt asigurati prin PNRR, iar 1,25 milioane lei sunt asigurati din bugetul județului Maramures.