luni, octombrie 7, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieIONEL BOGDAN - UN ALT CONTRACT DE FINANŢARE SEMNAT. DOTĂM SECŢIA DE...

IONEL BOGDAN – UN ALT CONTRACT DE FINANŢARE SEMNAT. DOTĂM SECŢIA DE NEONATOLOGIE CU APARATURĂ DE ULTIMĂ GENERAȚIE

Preşedintele administrației județene, Ionel Bogdan, a semnat un nou contract de finanțare, pentru proiectul „Dotarea compartimentului de terapie intensivă neonatală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” cu aparatură medicală de înaltă performanţă”.

Acest proiect, în valoare de 4,7 milioane de lei, este finanţat prin Planul Național de Redresare şi Reziliență, Pilonul V- Sănătate și reziliență instituţională, Componenta C12- Sănătate, Investiția 2- Dezvoltarea infrastructurii spitalicești publice, Investiția specifică 12.3- Secții de terapie intensivă pentru nou-născuți.

Obiectivul acestui proiect îl constituie îmbunătățirea accesului la un tratament adecvat al nou-născuților cu afecțiuni critice, prin asigurarea echitabilă a îngrijirilor de specialitate și suport pentru nou-născutul la risc și a nou-născutului critic (prematur, dependent de suport vital etc.), ca urmare a dotării unui număr de 5 paturi din cadrul Compartimentului de Terapie Intensivă Nou Născuți a Secției de Neonatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” cu echipamente/aparatură/dotări medicale specifice.

„Continuăm seria investițiilor în dezvoltarea sistemului medical din Maramureş prin implementarea acestui proiect, care prevede dotarea Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală cu aparatură nouă. Astfel, vom putea oferi copiilor născuți prematur servicii medicale mult mai complexe, folosind aparatură clinică de ultimă generaţie”, a transmis Ionel Bogdan, preşedintele Consiliului Județean Maramureş.

Proiectul va fi finalizat în data de 30 noiembrie 2024.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente