Într-un episod nou din serialul „Stabilitate cu orice preț”, deputatul maramureșean Ionel Bogdan sare în apărarea premierului Ilie Bolojan și ne avertizează grav: schimbarea acestuia ar arunca România într-o criză politică majoră.
Serios? Păi până acum unde am fost, într-un all-inclusive de stabilitate, cu vedere la OCDE și mic dejun inclus?
Argumentul principal este unul demn de manual: suntem „pe ultima sută de metri” cu aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, iar orice mișcare ar putea zdruncina acest parcurs „istoric”. Cu alte cuvinte, nu mișcăm nimic, nu respirăm, nu schimbăm nimic — că se supără investitorii și ne scade ratingul… la moral.
În traducere liberă: dacă ai început să repari casa și ai pus deja 24 de cărămizi din 25, nu cumva să schimbi meșterul, chiar dacă acoperișul picură în sufragerie. Important e să nu deranjăm șantierul… și nici liniștea de pe Facebook.
Mai interesant este că „stabilitatea” asta despre care vorbim apare brusc ca o virtute supremă fix când vine vorba de păstrarea puterii. În rest, când prețurile cresc, când proiectele se împotmolesc sau când oamenii își pierd răbdarea, stabilitatea devine un concept… flexibil, aproape artistic.
Desigur, vina e aruncată elegant în curtea Partidul Social Democrat, care, ni se spune, ar pune în pericol un obiectiv strategic național. Pentru că nimic nu spune „interes național” mai clar decât o ceartă politică în care fiecare parte apără, cu lacrimi în ochi, binele comun… coincident cu propriul interes.
Realitatea e mai puțin poetică: România nu e în pragul unei crize doar dacă se schimbă premierul. România trăiește de ani buni într-o formă cronică de „aproape criză”, unde totul e „pe ultima sută de metri”, dar niciodată nu trecem linia de sosire fără emoții, scandal și declarații dramatice.
Așa că poate întrebarea corectă nu e dacă schimbarea lui Ilie Bolojan duce la criză.
Ci dacă nu cumva criza e deja aici… doar că ne-am obișnuit cu ea atât de bine încât o numim „stabilitate”.
Și, în fond, dacă tot suntem „la un pas” de atâtea lucruri mărețe, poate ar fi cazul să facem și pasul ăla. Sau măcar să ne uităm unde călcăm.
