Decizia președintelui Nicușor Dan de a semna decretele pentru numirea noii conduceri a parchetelor nu este, în sine, o surpriză. Este un act constituțional, previzibil și necesar pentru funcționarea sistemului judiciar. Surpriza – sau mai corect spus tensiunea – vine din reacția politică pe care acest gest a generat-o, în special din partea Uniunea Salvați România.
Critica USR nu vizează neapărat numele în sine, ci procesul. Un proces despre care susține că ar fi fost „viciat”, lipsit de transparență și dominat de influență politică, în speță de către ministrul Justiției. Este, de fapt, o temă veche în România: nu doar cine ajunge într-o funcție-cheie contează, ci mai ales cum ajunge acolo.
În acest context, semnătura președintelui devine mai mult decât un act administrativ. Devine o asumare. Iar orice asumare, într-un climat politic fragil, atrage inevitabil suspiciuni.
Pe de altă parte, trebuie spus clar: blocarea numirilor la nesfârșit nu este o soluție. Parchetele au nevoie de stabilitate, de conducere clară și de capacitatea de a funcționa fără interimate prelungite. România nu își permite o justiție suspendată între proceduri și controverse.
În ultimii ani, fiecare etapă importantă din justiție – fie că vorbim despre numiri, revocări sau dosare sensibile – a fost însoțită de acuzații politice. Astfel, chiar și deciziile corecte ajung să fie percepute printr-o lentilă de neîncredere. Iar această erodare constantă a credibilității este, poate, cea mai mare vulnerabilitate a sistemului.
USR invocă avertismente venite din interiorul sistemului, din societatea civilă și din zona ONG-urilor anticorupție. Este un semnal care nu poate fi ignorat cu ușurință. În același timp, nici transformarea fiecărei decizii într-un câmp de luptă politic nu ajută la consolidarea încrederii publice.
În fond, cetățeanul nu judecă dosare și nu analizează proceduri. El judecă rezultate. Vrea să vadă dacă marile dosare de corupție avansează, dacă evaziunea fiscală este combătută și dacă legea se aplică egal pentru toți.
Pentru că, dincolo de declarații și reacții, adevăratul test nu este cine i-a propus sau cine i-a semnat, ci ce vor face odată ajunși în funcție.
Iar dacă rezultatele vor întârzia să apară, atunci nu va mai conta cine a avut dreptate în această dispută. Va conta doar că, încă o dată, încrederea a fost pierdută înainte de a fi câștigată.
