La granița dintre sport și artă
În cursul zilei de astăzi Sala de Sport a Colegiului Economic “Nicolae Titulescu” din Municipiul Baia Mare a găzduit Cupa Prietenia la gimnastică ritmică (singura disciplină sportivă exclusiv feminină). La această competiție de tradiție aflată sub patronajul catedrei de gimnastică ritmică a Liceului cu Profil Sport Baia Mare (prof.Amalia Mali, prof.Ileana Iakob) rezervată junioarelor 1,2,3, și 4 respectiv senioare au fost prezente un număr de 70 de gimnaste aparținând Clubului Sportiv Școlar 2 Baia Mare (prof.Mihaela Borz), Clubului Sportiv Școlar Unirea Iași, A.C.S.Carlagym Brașov în speță L.P.S.Baia Mare.