Am votat în Camera Deputaților proiectul de lege pe care l-am semnat în calitate de coinițiator alături de mai multi colegi liberali, prin care se permite emiterea titlurilor de proprietate pentru deţinătorii terenurilor din zonele care nu au fost colectivizate.
Legea vine în sprijinul comisiilor județene de fond funciar care vor putea aplica legea în mod unitar în ceea ce privește punerea în posesie şi acolo unde se poate face dovada faptului că proprietarii terenurilor au plătit impozite pe acele terenuri şi nu fac obiectul unor revendicări.
Astfel, cei care vor putea să facă dovada legală a proprietăţii, vor putea accesa fonduri europene şi vor putea construi pe terenurile respective, devenind proprietari și în acte.
Sunt mulți maramureşeni care așteaptă de ani buni să li se facă dreptate și să primească acte pe terenurile care nu au fost colectivizate. Mă bucur că au înțeles acest lucru majoritatea colegilor din Camera Deputaților și au votat această lege importantă pentru comunitățile locale.
Deputat PNL Călin Bota