duminică, iulie 12, 2026
No menu items!
AcasăAdministrație„Legea și responsabilitatea trebuie să rămână deasupra tuturor”

„Legea și responsabilitatea trebuie să rămână deasupra tuturor”

 

Președintele Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a transmis un mesaj despre rolul esențial al legalității și profesionalismului în administrația publică, în cadrul întâlnirii anuale a secretarilor generali ai consiliilor județene din România, organizată anul acesta la Vișeu de Sus.

Evenimentul a reunit aproape toți secretarii generali ai județelor din țară și a fost descris de liderul administrației maramureșene drept un moment dedicat responsabilității instituționale și respectului față de lege.

„La Vișeu de Sus am avut parte de una dintre acele întâlniri care îți reconfirmă că administrația publică înseamnă, înainte de toate, oameni serioși, profesioniști și dedicați”, a transmis Gabriel Zetea.

În intervenția sa, președintele CJ Maramureș a evidențiat importanța secretarilor generali în funcționarea corectă a instituțiilor publice, subliniind că aceștia trebuie să rămână un reper de echilibru și legalitate, indiferent de schimbările politice sau administrative.

„Administrația are nevoie de oameni care să aibă curajul să spună adevărul și să ne arate permanent ce este legal și corect, indiferent cine conduce vremelnic un Consiliu Județean”, a declarat acesta.

Gabriel Zetea a afirmat că, de-a lungul timpului, s-a opus transformării funcției de secretar general într-una politică, considerând că independența și profesionalismul sunt fundamentale pentru buna funcționare a administrației publice.

Totodată, acesta a adresat mulțumiri Aurica Todoran pentru organizarea întâlnirii și pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției, apreciind seriozitatea și discreția acesteia.

Mesaje de apreciere au fost transmise și către Vasile Coman, pentru ospitalitatea oferită participanților, precum și către Timiș Ion Sorin, pe care Gabriel Zetea l-a prezentat drept un exemplu de performanță administrativă prin atragerea de fonduri europene și guvernamentale.

În final, liderul administrației județene a rezumat mesajul întâlnirii printr-o concluzie care, în administrația românească, sună uneori mai degrabă ca un obiectiv decât ca o regulă: „Funcțiile trec, mandatele se schimbă, dar legea și responsabilitatea trebuie să rămână deasupra tuturor.”

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
Nord Consulting Borsa

Cele mai populare

Comentarii recente