În politica din Vișeu de Sus s-a produs, zilele acestea, un moment care merită studiat de cercetători. Nu pentru importanța lui administrativă, ci pentru performanța aproape artistică reușită de Marius Grad, consilier județean PNL și fost viceprimar al orașului.
Consiliul Județean Maramureș avea pe masă o alocare de 1,4 milioane de lei pentru Vișeu de Sus.Adică exact genul acela de proiect la care, teoretic, și adversarii politici spun: „Bine, măcar aici votăm toți pentru oraș.”Numai că teoria și practica sunt două lucruri diferite. Iar Marius Grad a demonstrat asta impecabil.
În loc să voteze „pentru”, omul a ales celebra variantă românească: „Să nu mă bag.”Și astfel, Vișeul a primit bani, iar Marius Grad a oferit în schimb o lecție despre cum poți să fii prezent fizic la o ședință și absent politic în același timp.
Se spune că în viață există momente decisive. Pentru unii e căsătoria. Pentru alții examenul de bacalaureat. Pentru Marius Grad pare că momentul decisiv a fost întâlnirea dramatică cu butonul de vot.Un buton pe care probabil l-a privit lung, ca într-un film cu suspans: „Să apăs? Să nu apăs? Ce-ar face istoria în locul meu?”
Desigur, după episodul acesta a revenit și vechea legendă urbană cu „zecile de milioane de euro aduse în Vișeu”. Poveste spusă atât de des încât mai lipsește doar să fie introdusă în manualele de literatură fantastică.Numai că prin Vișeu lumea știe ceva foarte simplu: cine muncește pentru proiecte nu trebuie să repete zilnic că le-a făcut.
Dar politica modernă are și această categorie aparte: omul care apare în poză lângă locomotivă și după aceea spune că el a tras trenul.Marius Grad pare genul de politician care vrea mereu să fie aproape de victorie, fără să riște vreodată un vot clar.
Dacă mâine s-ar vota extinderea spitalului, probabil ar spune că trebuie analizată și opinia microbilor. Dacă s-ar vota asfaltarea unui drum, poate ar cere și punctul de vedere al gropilor.În fond, abținerea aceasta spune mai mult decât orice discurs: când Vișeu de Sus avea nevoie de susținere clară, reprezentantul său a ales confortul călduț al neutralității.
Iar în politică există un adevăr simplu: uneori oamenii nu țin minte discursurile. Țin minte cine a fost de partea lor atunci când conta.
