În Săptămâna Mare se săvârşeşte slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumuseţe, care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos.Miercurea este ziua în care cărturarii şi fariseii au făcut sfat pentru prinderea şi uciderea Mântuitorului, temându-se de puterea pe care o avea asupra mulţimilor.
„Şi împreună s-au sfătuit ca să prindă pe Iisus, cu vicleşug, şi să-L ucidă.” (Matei, 26:4). Şi tot acum, Iuda Iscarioteanul, unul din cei doisprezece apostoli, se duce la arhierei pentru a-L vinde pe Hristos: „A zis: «Ce voiţi să îmi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre?»Iar ei i-au dat treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor.” (Matei, 26, 15-16).
Evangheliile povestesc că Iisus a petrecut ziua de miercuri în Betania, în familia prietenilor săi, Lazăr, cel înviat din morţi, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul.În Miercurea Săptămânii Sfintelor Pătimiri se face pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului care greşeşte.
Conform scrierilor teologice, a făcut ceea ce doreau să facă femeile mironosițe după înmormântarea Mântuitorului.
A anticipat înmormântarea lui Hristos şi pregătirea Lui cu miresme, „aducând mir de mult preţ”.fost mistuită de dorinţa de a i se dezlega păcatele: „Dezleagă-mi păcatele mele, aşa cum eu mi-am dezlegat părul”.„Pe când se afla Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, S-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir scump şi l-a turnat pe capul Lui, când şedea El la masă. Şi văzând aceasta ucenicii Lui, le-a părut rău şi au zis:Pentru ce s-a făcut această pagubă? Căci acest mir se putea vinde pe un preţ mare şi se putea da săracilor».Iisus, însă, înţelegând aceasta le-a zis: «Pentru ce aduceţi supărare femeii? Că bun lucru a făcut ea pentru Mine. Căci pe săraci pururea îi aveţi cu voi, iar pe Mine nu Mă aveţi pururea.Aceasta, turnând acest mir pe trupul Meu, M-a pregătit pentru îngropare.
Şi drept vă spun: oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta în lumea toată, se va spune şi ce a făcut ea, spre pomenirea ei»”. (Matei, 26:6-13).