Sâmbătă, 25 aprilie, de la ora 17:00, stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare găzduiește confruntarea dintre CS Minaur și Metalurgistul Cugir, în cadrul etapei a 4-a din play-off-ul seriei a 4-a. Un duel între două echipe aflate la egalitate de puncte – câte 10 – și, poate mai relevant, la egalitate în privința șanselor tot mai subțiri de a prinde locul secund.
Parcursul din play-off nu oferă motive reale de optimism. Minaur a bifat o victorie, dar și două înfrângeri la limită, în timp ce formația din Cugir a strâns un singur punct, după un egal cu SCM Zalău. Cu alte cuvinte, constanța lipsește exact acolo unde ar fi contat cel mai mult.
În acest context, liderul din Timișoara pare desprins dintr-un alt scenariu. Chiar dacă jocul nu convinge pe deplin – cu penalty-uri salvatoare și goluri târzii – rezultatele sunt cele care contează, iar drumul spre Liga 2 pare tot mai clar. În lipsa unui contracandidat credibil, finalul sezonului riscă să devină o formalitate în fruntea clasamentului.
Pentru Minaur și Metalurgistul, miza realistă rămâne locul al doilea, cel care duce la baraj. Însă nici aici lucrurile nu sunt simple: patru echipe se înghesuie pentru o singură poziție, într-o cursă în care fiecare pas greșit cântărește decisiv.
Oficialii partidei:
Arbitru central: Claudiu Gaitin
Asistenți: Alex Gabriel Gherman, Marius Talpoș (Timișoara)
Rezervă: Deian Ștefănescu (Lugoj)
Observator arbitri: Ștefan Erdei (Oradea)
Delegat joc: Ioan Orosfoian (Târgu Mureș)
Sistemul de promovare rămâne neschimbat: câștigătoarea seriei urcă direct în Liga 2, în timp ce ocupantele locurilor secunde din cele patru serii de play-off vor disputa un baraj în sistem eliminatoriu (semifinale și finală) pentru ultimul loc disponibil.
În aceste condiții, partida de la Baia Mare nu este decisivă pe hârtie, dar poate deveni decisivă în realitate. Pentru că, uneori, nu clasamentul spune totul – ci momentul în care alegi să mai speri. Sau să renunți.
Sursa/foto CS Minaur
