Nu ştiu dacă aţi apucat să vă faceţi rugăciunile de dimineaţă, dar eu am avut norocul să fiu binecuvântat cu o epistolă politică de-a dreptul… teologică. De la cine? De la AUR Maramureș, firește, unde „normalul tinde, paradoxal, spre performanță”, iar conferința de presă pare mai degrabă o spovedanie colectivă cu chitantiere la intrare.
Tonul invitației? O combinație între predica de duminică, cursul de logică predată la seral și poeziile de dragoste pierdute din adolescență. Adică, pe scurt, un text care te face să vrei să-ți notezi într-un carnețel: „să nu mai uit niciodată să pun nădejde și îndrăzneală netrufoasă la orice invitație de ziua de naștere”.
Desigur, la o invitație clasică te aștepți la răspunsurile simple: cine, ce, când, unde și de ce. În cazul de față, însă, avem parte de o veritabilă excursie în filosofia „vectorizării” și a „expectațiilor de colaborare”, condimentată cu apeluri la „responsabilitate individuală și instituțională”. Traducerea liberă ar fi: veniți, dar să știți că e treabă serioasă, nu marketing!
Partea cea mai savuroasă? Finalul. Unde, cu solemnitate academică, aflăm că președintele organizației e nimeni altul decât Dr. Șt. Med. Chertif Costache. Adică nu orice politician de provincie, ci unul cu parafă, ștampilă și, dacă e nevoie, rețetă compensată.
Pe scurt, dacă veți participa la conferința AUR, vă recomand să aduceți:
- un carnețel pentru „vectorizările” care vor curge,
- un dicționar de neologisme pentru a descifra mesajele,
- și, neapărat, chitantierele pentru măsline – căci cine știe cum se transformă normalitatea în recoltă.
Restul, lăsați în seama presei „autentice”, care va trebui să transpună „realizările” într-o „formă cunoscută comunității județene și chiar naționale”. Adică, dacă traducem cu finețe, să facă presă adevărată, dar… pe stomacul gol.
Așadar, dragi colegi ziariști, baftă! Și nu uitați: „normalul tinde paradoxal spre performanță”. Dacă nu ați înțeles nimic, stați liniștiți. Asta e chiar ideea.
Sursă /foto Google
