România a mai găsit un dușman național: mocănița! Nu glumim. Locomotivele acelea pitorești, cu aburi, care scot sunete de basm printre munții Maramureșului, sunt pe cale să fie reeducate, recarosate și poate chiar pensionate – totul în numele progresului și al uniformizării. Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a tras semnalul de alarmă cu patosul unui mecanic de locomotivă care vede cum i se înlocuiește cărbunele cu baterii.
„Mocănițele sunt sub asediu!”, avertizează el, probabil cu o mână pe inimă și cealaltă pe o hartă turistică. Și are dreptate: când Romsilva visează doar bușteni, iar Ministerul Transporturilor vrea să pună ștergătoare automate și ABS pe locomotivele de epocă, e clar că cineva a confundat Muzeul Satului cu fabrica de SUV-uri.
Totul pentru ca bătrâna mocăniță să ajungă un tren de tip CFR, cu standarde moderne, roți digitale și, de ce nu, cu aer condiționat și internet de mare viteză în vagonul cu lemne. Adio șarm rustic, bun venit omologare!
Domnul Zetea ne aduce aminte că mocănița din Maramureș este unicat european. Funcționează din 1933, fără să fi cerut vreodată un concediu. Atrage zeci de mii de turiști anual, care n-au venit să simtă vibrația șinei perfect calibrate, ci mirosul de fum, scârțâitul nostalgic și poveștile spuse în șoaptă de un conductor cu mustață stufoasă.
Dar în România, orice lucru care funcționează și aduce bani trebuie, evident, reglementat până moare. Pentru siguranță, desigur. Pentru aliniere la standarde. Pentru că așa zice formularul.
De parcă ai cere unei bunici să treacă la TikTok ca să-și poată spune basmele nepoților.
Dar nu-i nimic. Dacă tot pierdem mocănița, poate ne rămâne trenulețul electric din hipermarket. Mic, steril, dar perfect standardizat. Și fără fum.
