Naționala de handbal masculin a României a suferit, astăzi, o înfrângere surprinzătoare în fața reprezentativei Georgiei, scor 27-30, în cadrul Trofeului Carpați, competiție desfășurată la Sala Polivalentă „Lascăr Pană” din Baia Mare. A fost al doilea meci al „tricolorilor” în turneul de pregătire.
După victoria din prima zi, 33-30 cu Ucraina, echipa antrenată de Xavi Pascual părea să fi găsit un ritm promițător. Doar că, în duelul cu Georgia, entuziasmul s-a topit repede. Jocul României a fost lipsit de claritate, cu prea multe ratări și greșeli neforțate, iar adversarii, deși modești ca palmares, au arătat mai multă ambiție și coeziune în momentele importante.
În cealaltă partidă a zilei, Slovacia a învins Ucraina cu 32-31, menținând suspansul în lupta pentru trofeu. Pentru a câștiga Trofeul Carpați, România trebuie acum să învingă Slovacia, în meciul programat azi, de la ora 17:30, și să spere că Georgia va pierde cu Ucraina în partida de la 14:30.
Dincolo de calcule, rămâne realitatea: naționala nu convinge. A arătat bine doar în prima repriză cu Ucraina, apoi a căzut inexplicabil în ritm și inspirație. Iar dacă o echipă precum Georgia ne pune probleme serioase, e greu de imaginat cum am face față unei selecționate de top european.
Totuși, handbalul românesc trăiește din speranțe și tradiție. Poate că nu e totul pierdut, poate că băieții vor arăta altă față în ultimul meci. Așa că, până una-alta, rămânem cu același îndemn care nu se demodează niciodată:
Hai, România!
Sursa/foto FRH
